Pe 14 decembrie 2022, sute de angajați din Educație au protestat în fața Parlamentului. Chestiunile legate de salarizare au fost principalele nemulțumiri ale protestatarilor.
Mișcările de protest ale dascălilor vor continua și în acest an. Aproximativ 1.000 de reprezentanți ai celor trei sindicate: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret și Federația Națională Sindicală Alma Mater se vor afla, miercuri, la sediul Guvernului.
Profesorii sunt nemulțumiți de faptul că încă nu s-a aplicat legea salarizării integral.
Într-un comunicat comun emis de cele trei sindicate se arată că ”acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar și personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă.
Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022.
Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1.800-2.300 de lei, iar creșterea inflației (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități au condus la creșterea gradului de sărăcire”, se plâng sindicaliștii.
Sindicaliștii atrag atenţia guvernanților că, din cauza salariilor foarte mici din sistemul educațional, există o lipsă acută de cadre didactice calificate.
În ultimii ani ”foarte puțini tineri aleg să profeseze în sistemul de învățământ, iar cei aflați la sfârșit de carieră aleg să se pensioneze”, se arată în comunicat.
În paralel, s-a ajuns la o situație revoltătoare, spun sindicatele: ”se constată o creștere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual”.
”Nici la ora actuală, personalul didactic și nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși sunt numeroase situații când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariații nu sunt remunerați pentru munca suplimentară depusă, deși acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă”, se mai arată în comunicat.
În concluzie, cererea principală a sindicatelor pentru Guvernul Ciucă este ca în perioada imediat următoare să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ.