Dumitru Dragomir este pesimist în legătură cu viitorul apropiat al României, el exprimându-şi temerile în cadrul podcastului „Profeţiile lui DON Mitică”, de la FANATIK. Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii, a obținut mai multe declarații tari de la Oracol.
Dumitru Dragomir spune că situaţia în România a început să se degradeze în urmă cu aproximativ un an. „Ce s-a întâmplat în ultimul timp… şi cu Ponta şi cu Ciolacu şi cu conducerea PSD. De un an încoace numai prostii s-au făcut”, a spus Dumitru Dragomir, în discuţia cu Horia Ivanovici.
Contrar opiniilor că sfârşitul politici al lui Marcel Ciolacu este aproape, Dumitru Dragomir spune că situaţia din ţară îl va menţine pe liderul PSD în prim-plan poate şi după alegeri. „Cine ia guvernarea acum e nenorocit pe viaţă”, a mai afirmat Dragomir.
”Cine ia acum e cu pistolul la tâmplă, e ruleta rusească”, a completat Ivanovici. Mitică Dragomir a explicat, mai apoi, că Ilie Bolojan va avea o viață foarte grea să conducă țara în perioadă de criză și va fi ”carne de tun”.
Totul va depinde mult și de o eventuală pace între Ucraina și Rusia, pentru că banii europeni vor fi redirecționați pentru reconstrucția Ucrainei. Așadar, țara noastră va rămâne fără fonduri europene și va trebui să se descurce cum poate.
Astfel, noul premier va avea mari bătăi de cap în următoarele luni. ”Bolojan va fi carne de tun. Păi tu gândeşte-te aşa: dacă ăştia, pe 15 mai, în Turcia, Putin se înţelege cu Zelenski şi opreşte războiul.
Ştii când ne revenim noi? Mai nasol ca Ucraina ne revenim. Tu ştii care este pe primul loc în România, din toate domeniile de activitate, din toată viaţa, din tot, tot, tot, tot? Siguranţa naţională! Atât avem bun”, a completat Dragomir.