Sport

Profețiile lui Horia Ivanovici! Ce spunea directorul Fanatik despre Ionuț Radu cu 8 ore înainte de gafa colosală a portarului României

28.09.2026 | 23:42
Profetiile lui Horia Ivanovici Ce spunea directorul Fanatik despre Ionut Radu cu 8 ore inainte de gafa colosala a portarului Romaniei
Profețiile lui Horia Ivanovici! Ce spunea directorul Fanatik despre Ionuț Radu cu 8 ore înainte de gafa colosală a portarului României. FOTO: Fanatik
Horia Ivanovici a presimțit evoluția catastrofală a lui Ionuț Radu din România - Bosnia & Herțegovina. Cu 8 ore înaintea meciului, directorul FANATIK a transmis că goalkeeperul ar trebui schimbat
ADVERTISEMENT

Gică Hagi (61 de ani) a schimbat aproape tot primul „11” de la meciul cu Suedia pentru duelul cu Bosnia & Herțegovina din etapa a 2-a a Grupei B4 din UEFA Nations League. „Regele” l-a menținut însă în poartă pe Ionuț Radu, cel care, în opinia lui Horia Ivanovici nu ar fi trebuit să se afle între buturile echipei naționale.

Profeția lui Horia Ivanovici: Ionuț Radu, OUT din poarta echipei naționale

Luni, 28 septembrie, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici și invitații săi au vorbit despre echipa națională a României. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate primul „11” pentru meciul cu Bosnia & Herțegovina, iar din el a făcut parte inclusiv Ionuț Radu, portarul de la înfrângerea cu Suedia, scor 1-2.

ADVERTISEMENT

„Nu m-a impresionat și eu îl văd mai degrabă rezervă, nu titular, pe Ionuț Radu. Mie mi se pare un portar care nu dă siguranță echipei”, a transmis Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA, în ziua meciului România – Bosnia & Herțegovina. Profeția lui Horia Ivanovici s-a adeverit, căci Ionuț Radu a avut o prestație catastrofală pe Arena Națională. Goalkeeperul de la Celta Vigo a luat nu mai puțin de 4 goluri de la bosniaci și la mai toate a avut o parte de vină, în special la primul și la al treilea. Cele 4 goluri au venit după alte 2 goluri luate ușor, la Stockholm, în eșecul cu Suedia.

Laurențiu Popescu e portarul cerut între buturile României

Horia Ivanovici și-ar dori să îl vadă între buturile echipei naționale pe Laurențiu Popescu. Goalkeeperul Universității Craiova nu a fost însă convocat de Hagi. „Regele” i-a preferat pe Otto Hindrich (Legia Varșovia) și pe Valentin Cojocaru (Pogoń Szczecin). În ceea ce îl privește pe Popescu, portarul de la campioana României nu are deocamdată nicio selecție.

ADVERTISEMENT

„Eu jucam fără probleme cu Laurențiu Popescu în poartă. Merita să fie titular. În afară de campionat, nu mi se pare nicio diferență între cei doi. Ba din contră, Popescu mi se pare un portar mult mai sigur decât Ionuț Radu”, a punctat directorul FANATIK.

ADVERTISEMENT
  • 11 selecții are Ionuț Radu la echipa națională a României
  • 9 milioane de euro e cota de piață a goalkeeperului de la Celta Vigo

A procedat Gica Hagi CORECT? DEZBATERE APRINSA pe tema Ianis si RELATIA TATA-FIU la nationala