„Profețiile lui Mitică”, show-ul cu milioane de urmăritori, care se bucură de un mega succes în online-ul din România, revine pe FANATIK.RO luni, 6 aprilie 2026, cu startul de la ora 17:30. Va fi o nouă ediție specială dedicată meciurilor din campionatul României, dar mai ales lui Mircea Lucescu, fostul selecționer aflat într-o stare deplorabilă.
Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir revin cu unul dintre, dacă nu chiar cel mai îndrăgit talk-show din online-ul românesc. Moderatorul și invitatul său permanent vor discuta în maniera bine cunoscută despre tot ce s-a întâmplat până acum la meciurile din campionatul României, care s-a reluat cu etapa 3 din play-off și play-out. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal va analiza în amănunt rezultatele înregistrate până acum și, așa cum este supranumit, „Oracolul din Bălcești”, va prezice ce va urma pentru fiecare dintre echipe. Însă nu doar fotbalul va domina discuția.
Dumitru Dragomir va comenta și aspecte politice, însă cel mai important subiect din aceste zile este situația medicală a lui Mircea Lucescu, care a intrat în comă și se află la Terapie Intensivă. Fostul conducător din fotbalul românesc îl cunoaște foarte bine pe „Il Luce”, astfel că ne poate împărtăși momente și amintiri de colecție cu cel mai titrat antrenor de fotbal român.
FANATIK.RO transmite live și în exclusivitate o nouă ediție a podcastului „Profețiile lui Mitică”, luni, 6 aprilie, începând cu ora 17:30. Dialogul-eveniment va fi disponibil ulterior și în premieră pe canalul de YouTube FANATIK, la două zile distanță, miercuri, 8 aprilie, de la ora 10:30.
De asemenea, premiera va putea fi urmărită și pe pagina de Facebook a lui Horia Ivanovici, în mod tradițional de altfel. Cei care apasă LIKE și SUBSCRIBE vor fi notificați înainte de startul emisiunii, pentru a nu rata niciun moment. Rămâneți aproape pentru a urmări show-ul „Profețiile lui Mitică”.