News

Prognoza ANM pentru 15 aprilie – 12 mai: Se schimbă vremea în România. Val de căldură în toate regiunile țării

Ce arată prognoza ANM pentru 15 aprilie - 12 mai 2025? Vor fi temperaturi mult mai ridicate decât cele specifice perioadei.
15.04.2025 | 09:32
Prognoza ANM pentru 15 aprilie  12 mai Se schimba vremea in Romania Val de caldura in toate regiunile tarii
Prognoza ANM pentru 15 aprilie - 12 mai. colaj Fanatik/ Foto Hepta/pixabay
ADVERTISEMENT

Prognoza ANM pentru 15 aprilie – 12 mai 2025 arată că vremea se va schimba în România, iar temperaturile vor crește semnificativ. După episodul de iarnă de la începutul lunii aprilie, meteorologii vin cu vești bune.

Prognoza ANM pentru 15 aprilie – 12 mai. Vremea se încălzește în toată țara

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au actualizat datele privind evoluția vremii. Valorile termice vor urca până la 20 de grade, iar în unele zone vor depăși această temperatură, în următoarele zile.

ADVERTISEMENT

Astfel, de Paște vremea va fi frumoasă în întreaga țară, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare. Potrivit prognozei meteo, în această săptămână vremea se va încălzi în toate regiunile țării.

Temperaturile vor fi mai ridicate față de cele normale acestei perioade, mai ales în vestul, nordul și centrul țării. În restul țării vor fi valori termice apropiate de cele specifice intervalului.

ADVERTISEMENT

Valul de căldură se va menține în săptămâna 21 – 28 aprilie 2025. Mediile temperaturilor vor fi peste cele specifice perioadei în întreaga țară. Se va constata o abatere termică pozitivă mai puternică în regiunile nordice.

ADVERTISEMENT

Totuși, spre deosebire de săptămâna anterioară, în intervalul 21 – 28 aprilie trebuie să ne așteptăm ca ploile să-și facă apariția în majoritatea zonelor țării. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, mai ales în zona Carpaților Occidentali.

ADVERTISEMENT

Ce temperaturi sunt așteptate la începutul lunii mai

Vremea va fi frumoasă și la finalul lunii aprilie, respectiv la începutul lui mai. Valorile termice se vor menține ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei. De asemenea, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale acestui interval.

Valul de căldură pare că va persista până spre jumătatea lunii mai. Conform prognozei ANM, temperaturile vor fi ridicate și în săptămâna 5 – 12 mai 2025. Ploile nu vor lipsi, urmând să se înregistreze cantități de precipitații specifice perioadei.

ADVERTISEMENT

„Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări”, se arată în prognoza meteo actualizată, transmisă marți de reprezentanții ANM.

Tags: