News

Prognoza ANM pentru intervalul 4 octombrie – 1 noiembrie 2021. Când revin în forță ploile în România

Meteorologii de la ANM au emis prognoza ANM pentru perioada 4 octombrie - 1 noiembrie 2021. Cum va fi vremea în a doua lună de toamnă.
01.10.2021 | 08:36
Prognoza ANM pentru intervalul 4 octombrie  1 noiembrie 2021 Cand revin in forta ploile in Romania
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității primele estimări pentru a doua lună a sezonului de toamnă.

La o primă vedere observăm o alternanță între perioadele cu instabilitate pronunțată și temperaturi modeste cu cele în care ploile sunt mai rare, iar valorile termice sunt ceva mai ridicate.

ADVERTISEMENT

Prognoza ANM pentru intervalul 4 octombrie – 1 noiembrie 2021

Specialiștii de la ANM anunță un debut de octombrie care stă sub auspiciile vremii instabile. De săptămâna viitoare, în mai multe zone din țară se așteaptă cantități importante de apă.

Ulterior, din a doua săptămână de prognoza, situația meteo se va stabiliza și nu par a mai fi excese climaterice.

ADVERTISEMENT

Prognoza ANM pentru 4 octombrie 11 octombrie 2021

Ca aspect termic, valorile de temperatură se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de est a țării.

În ceea ce privește capitolul precipitații, de luni vom avea de a face cu revenirea ploilor. ANM anunță că regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nord-vestică a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

ADVERTISEMENT

Prognoza ANM pentru 11 – 18 octombrie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Ploile se stabilizează. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

ADVERTISEMENT

Prognoza ANM pentru 18 – 25 octombrie 2021

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui ușor deficit local în sud-vest.

Prognoza ANM pentru 25 octombrie – 1 noiembrie 2021

În ultima săptămână din luna octombrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Și în acest interval, conform datelor Administrației Naționale de Meteorologie, cantitățile de precipitații estimate vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în
toate regiunile.

Conform ANM, ”estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizatede către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.

Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016”.

ADVERTISEMENT