Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a refăcut prognoza pe o lună. Urmează zile cu fenomene extreme: furtuni puternice și ploi abundente. Toată țara va avea de înfruntat vremea severă.
Marți, 6 mai, meteorologii au prezentat prognoza meteo pentru luna mai. Următoarea perioadă va fi marcată de temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări.
Se anunță cantități de apă mult peste medie în perioada 6 – 12 mai. În toată țara vor fi furtuni, vijelii, averse torențiale și descărcări electrice. Vremea se va ameliora abia la finalul lunii. Pe lângă ploi, temperaturile în săptămâna 5 – 12 mai vor fi mai coborâte decât cele specifice în regiunile vestice, nordice şi nord-estice, dar şi uşor mai ridicate în cele sudice, anunţă meteorologii.
Vremea rece pentru data din calendar continuă și după 12 mai. Astfel, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.
Nici ploile nu se opres. ”Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în jumătatea estică a ţării, dar şi deficitare în extremitatea de nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă”, anunță ANM.
Va fi răcoare și după 20 mai. Vor fi valori de temepratură uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării. Se mai stabilizează precipitațiile. ”Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile”, anunță ANM.
Românii mai au de așteptat până spre finalul lunii mai pentru a avea din nou căldură. În intervalul 26 mai – 2 iunie, vremea se va încălzi în toată țara. Nu se mai anunță excese nici sub aspectul precipitațiilor.
”Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări”, se arată în prognoza ANM.