News

Prognoza meteo 29 mai. Cum va fi vremea în București, Iași, Brașov și Constanța! Unde va lovi vijelia!

28.05.2019 | 17:29
Prognoza meteo 29 mai

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru data de 29 mai. Astfel, aflăm că în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi îndeosebi după-amiaza şi seara vor fi înnorări, averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. În restul teritoriului, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe spaţii mici. Temperatura aerului va avea valori peste cele normale ale perioadei îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel încât maximele se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 19 grade.

Vremea în București

Vremea se va menţine caldă în București. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales dupã-amiază, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul a 16 grade Celsius.

Prognoza meteo 29 mai
Prognoza meteo 29 mai

Vremea în Constanța

Constănțenii se vor bucura de o zi de miercuri foarte frumoasă. Temperaturile maxime vor atinge 27 de grade Celsius, iar cele minime nu vor scădea sub 17 grade Celsius. Cerul va fi însorit, vântul va adia cu 20 de kilometri pe oră și sunt doar 1% șanse de precipitații.

Prognoza meteo 29 mai
Prognoza meteo 29 mai

Vremea în Iași

Prognoza meteo 29 mai arată bine pentru ieșeni. Cerul va fi mai mult însorit, temperaturile maxime vor atinge 27 de grade Celsius, iar cele minime nu vor scădea sub 15 grade Celsius. Sunt 8% șanse de precipitații, iar vântul va adia cu 17 kilometri pe oră.

Prognoza meteo 29 mai
Prognoza meteo 29 mai

Vremea în Brașov

Prognoza meteo arată îngrijorător pentru brașoveni. Temperaturile maxime vor atinge 25 de grade Celsius, iar cele minime vor scădea până la 11 grade Celsius, însă meteorologii spun că sunt 65% șanse să plouă și chiar să se pornească vijelia!

Prognoza meteo 29 mai
Prognoza meteo 29 mai