Prognoza meteo 7 februarie. Vremea se încălzeşte în toată ţara

prognoza meteo, vremea, vremea in bucuresti, 7 februarie

În Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod normal cu o maximă termică de 8-10 grade Celsius.

Încălzirea vremii se va resimţi în toate zonele, astfel că temperaturile se vor situa cu mult peste cele obişnuite ale perioadei, cu maxime între 3 şi 13 grade şi minime între -4 şi 6 grade. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării. Peste zi vor fi ploi locale, iar în primele ore posibil şi precipitaţii mixte în majoritatea zonelor, dar de scurtă durată şi slabe cantitativ.

Noaptea va ploua pe arii relativ extinse, în special în sudul şi în vestul teritoriului unde cantităţile de apă vor deveni în general moderate. În zona montană vor fi precipitaţii mixte la altitudini de sub 1500 m, iar pe creste vor predomina ninsorile, temporar viscolite.

Prognoza meteo 7 februarie. Vremea se încălzeşte în toată ţara! 

La munte şi în Transilvania, în prima parte a nopţii, pe alocuri se va depune polei. Vântul va sufla cu intensificări locale, cu viteze mai mari în la munte şi în sudul Banatului. Va fi ceaţă, local dimineata, cu precădere în sud-est, apoi doar izolat şi trecător.

În Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod normal cu o maximă termică de 8...10 grade şi o minimă în jurul a 3 grade. Cerul va avea înnorări, temporare ziua când vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată şi mai persistente în cursul nopţii atunci când va ploua moderat cantitativ. Vântul va sufla în general moderat. În orele dimineţii vor fi condiţii de ceaţă.