News

Prognoza meteo pe două săptămâni. Vremea schimbă foaia: ploi aproape zilnic și temperaturi sub normalul perioadei

20.07.2020 | 13:34
Prognoza meteo pe doua saptamani Vremea schimba foaia ploi aproape zilnic si temperaturi sub normalul perioadei
ADVERTISEMENT

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni anunță ploi aproape zilnic și temperaturi sub normalul perioadei în care ne aflăm.

În unele regiuni ale României, în perioada de prognoză 20 iulie – 2 august, ar putea să apară precipitații aproape în fiecare zi până la startul lunii viitoare.

ADVERTISEMENT

”Luna lui cuptor” nu-și va intra în drepturi nici în a doua sa decadă, iar temperaturile caniculare aproape că vor lipsi din peisaj.

Prognoza meteo pe două săptămâni anunță ploi aproape zilnic și temperaturi modeste

În Crişana, ANM anunță că vremea se va încălzi până în data de 21 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 29 de grade. Până pe 23 iulie va fi o răcire de aproximativ 3 grade, apoi maximele termice vor creşte uşor. În a doua săptămână, media temperaturilor maxime se va situa între 26 şi 28 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 25 şi 30 iulie.

ADVERTISEMENT

Transilvania

Conform meteorologilor, în Transilvania vremea va deveni treptat apropiată de normalul perioadei. Astfel, în prima săptămână, în medie, maximele termice vor fi în jurul a 26 de grade, iar minimele nocturne de 13…14 grade, în timp ce pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va fi de 26-28 de grade, iar cea a minimelor termice de 14…15 grade. Probabilitatea pentru averse, posibile zilnic, va fi mai ridicată în intervalele 22-24 iulie şi 26-29 iulie.

Maramureş

În Maramureş, vremea va fi apropiată de normalul perioadei. Astfel, în prima săptămână, în medie, maximele se vor situa în jurul a 26 de grade, iar media minimelor nocturne va fi de 12-14 grade, în timp ce pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media temperaturilor maxime va fi de 26-27 de grade, iar cea a minimelor termice de 14-15 grade. Probabilitatea pentru averse, posibile zillnic, va fi mai ridicată în intervalele 22-23 iulie şi 25-29 iulie.

ADVERTISEMENT

Moldova

În Moldova, până în data de 24 iulie, media temperaturilor maxime va oscila în jurul a 28 de grade, iar în următoarele două zile va creşte la 30 de grade. În cea de-a doua săptămână, maximele termice se vor situa, în medie, între 29 şi 31 de grade. Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în intervalele 20-21 iulie şi în unele zile ale cele de-a doua săptămâni.

Muntenia

În sudul țării, vremea va fi călduroasă. Media maximelor termice se va situa în jurul a 31 de grade pe 21 şi 22 iulie. În 23 şi 24 iulie această medie va fi de 29-30 de grade, apoi ea va creşte spre 32 de grade pe 26 iulie, medie ce se va menţine cu mici variaţii până la sfârşitul intervalului de prognoză. Media minimelor termice va fi în jur de 17 grade. Probabilitatea mai ridicată de averse va fi pe 20 iulie, în intervalul 23-25 iulie, precum şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

ADVERTISEMENT

Oltenia

Şi în Oltenia vremea va fi călduroasă. Media maximelor termice se va situa în jurul a 31 de grade pe 21 şi 22 iulie. În 23 şi 24 iulie această medie va fi de 28-29 de grade, apoi ea va creşte spre 30-31 de grade pe 25 iulie, medie ce se va menţine cu mici variaţii până la sfârşitul intervalului de prognoză. Media minimelor termice va fi în jur de 17 grade. Probabilitatea mai ridicată de averse va fi în intervalul 23-29 iulie.

Vremea la munte și la mare

În prima săptămână, media maximelor termice se va situa între 16 și 19 grade, iar a minimelor între 8 și 10 grade. În cea de a doua săptămână, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 20 de grade, iar media minimelor va fi cuprinsă între 10 și 12 grade. Vor fi posibile averse în fiecare zi ale celor două săptămâni, cu o probabilitate mai ridicată pentru cantități local mai însemnate în intervalele 23-24 iulie și 27-29 iulie.

Dobrogea

În zona care cuprinde și litoralul, în prima săptămână, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 27 şi 29 de grade, iar a minimelor între 17 şi 19 grade. În cea de a doua săptămână nu vor fi modificări semnificative astfel încât maximele se vor situa, în medie, între 28 şi 30 de grade, iar media minimelor va fi de 19….20 de grade. Condiţii pentru averse vor fi la începutul intervalului şi posibil după data de 30 de iulie.

ADVERTISEMENT