Meteorologii au actuzalizat prognoza meteo pentru perioada 12-25 august. ANM a anunțat că în următoarele două săptămâni temperaturile din termometre vor scădea pe teritoriul României.
După valul de caniculă în care termometrele vor indica chiar și 40 de grade celsius la umbră, temperaturile vor coborî în majoritatea zonelor țării, următoarele două săptămâni.
În Banat, în prima parte a intervalului menționat, valorile termice se vor situa între 37-39 de grade. Ulterior, se va înregistra o ușoară răcire a vremii, iar pe 17 august, maximele vor ajunge în jurul a 33 de grade.
Până pe data de 19 august, nopțile vor fi călduroase cu temperaturi de 19- 20 de grade. Apoi, începând cu data de 20 august temperaturile vor scădea spre 16 grade, iar până la finalul perioadei se vor menține în jurul acestei valori.
În perioada 12 -17 august, valul de căldură se va menține și în Crișana, maximele menținându-se în jurul valorii de 36 de grade, urmând ca mai apoi, temperaturile să scadă până spre 32 de grade, pe data de 19 august și să se mențină până la finalul intervalului de prognoză.
Minimele vor coborî spre 16 grade, în medie, în noaptea de 20 august, pentru ca ulterior, această valoare să se mențină până la sfârșitul intervalului de referință.
Atât în Banat, cât și în Crișana, reprezentanții ANM spun că ”probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va crește în intervalul 18 – 20 august”.
În intervalul 12-18 august, în Transilvania, maximele se vor situa între 32 și 34 de grade, urmând ca de pe 18 august, media regională să coboare spre 29-30 de grade. Minimele se vor învârti în jurul valorii de 16 grade, iar spre final ele vor ajunge chiar și la 12 grade.
În Maramureș, temperaturile vor crește treptat de la 31 la 33 de grade celsius, în perioada 12-18 august. Ulterior ele vor scădea spre 28 de grade, iar spre sfârșitul intervalului de prognoză se vor situa în jurul a 30 de grade.
Spre finalul perioadei de prognoză, respectiv 18-20 august, meteorologii spun că în Transilvania și Maramureș va crește probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică.
Valori medii cuprinse 29 și 34 de grade vor fi înregistrate în Moldova, în intervalul 12-18 august. Apoi, în ziua de 20 august, temperaturile vor coborî în termometre până spre 30 de grade valoare care va caracteriza restul intervalului de prognoză. Meteorologii anunță că probabilitatea ca ploile să apară în zilele de 19 și 20 august este una extrem de mare în această zonă.
În schimb, în Dobrogea, vremea nu va înregistra schimbări semnificative în următoarele două săptămâni. Media regională a maximelor va fi de 30-32 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în zilele de 12 și 13 august.
”Minimele vor fi cuprinse între 19 și 21 de grade, cele mai mici valori, urmând a se înregistra în nopțile de 15, 16 și 17 august, apoi în intervalul 23 -25 august”, potrivit ANM.
Temperaturi destul de ridicate vor fi în Muntenia, în a doua săptămână de prognoză, potrivit ANM. În această zonă, media regională a maximelor va avea valori cuprinse între 34 și 37 de grade.
Aici, minimele vor fi între 16-20 de grade, urmând ca cele mai mici valori medii să se înregistreze în nopțile de 23, 24 și 25 august.
Totodată, în Oltenia cele mai mari temperaturi vor fi înregistrate în ziua de 13 august, urmând ca media regională a maximelor să fie cuprinsă între 34 și 38 de grade.
ANM anunță că minimele vor fi cuprinse între 16 și 21 de grade, cele mai mici urmând a se înregistra spre sfârșitul intervalului, respectiv 23- 25 august.
La munte, vremea va deveni răcoroasă. Până pe data de 20 august maximele vor fi cuprinse între 23 și 26 de grade, ulterior acestea vor scădea și se vor situa în jurul valorilor de 20 de grade.