News

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când vom avea temperaturi caniculare

10.07.2020 | 11:26
Prognoza meteo pentru urmatoarele patru saptamani Cand vom avea temperaturi caniculare
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie a realizat prognoza meteo pentru intervalul 13 iulie – 10 august 2020.

Din datele specialiștilor, la începutul perioadei de prognoză temperaturile vor fi ușor mai scăzute decât cele normale pentru sezonul cald.

ADVERTISEMENT

Ulterior, spre finalul perioadei, care va coincide cu startul lunii august, în special în zone sudice, temperaturile se vor situa ușor peste cele specifice.

ANM a anunțat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

În săptămâna 13.07.2020 – 20.07.2020, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea nordică a țării. Din punct de vedere al precipitaților, regimul pluviometric va fi unul deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

ADVERTISEMENT

Apoi, în intervalul 20.07.2020 – 27.07.2020, temperatura aerului va continua să aibă valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice, dar și ușor mai ridicate în sud-est, iar în rest temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Precipitațiile vor continua să lipsească. ANM anunță că și în aceste interval ploile estimate vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali.

ADVERTISEMENT

La finalul lunii iulie și la începtul lunii august, în săptămâna 27.07.2020 – 03.08.2020, valorile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de nord a țării, dar și ușor mai ridicate în sud și sudest.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile din sud-vestul țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

ADVERTISEMENT

Valori peste medie în startul lui august

În săptămâna 03.08.2020 – 10.08.2020, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

ANM precizează că estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.

Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, conform Digi24.

ADVERTISEMENT