News

Prognoza meteo pentru următoarele zile. Ce se întâmplă cu vremea în weekend

14.10.2020 | 18:38
Prognoza meteo pentru urmatoarele zile Ce se intampla cu vremea in weekend
ADVERTISEMENT

Toamna începe timid să îşi intre în drepturi, iar temperaturile de până la 30 de grade rămân doar o amintire.

În zilele următoare, prognoza meteo de arată că maximele din termometre nu vor mai trece de 20 de grade, iar pe timpul nopţii o să fie foarte rece în unele regiuni.

ADVERTISEMENT

În judeţul Alba au căzut chiar şi primii fulgi. În staţiunea montană Arieşeni se vede deja un strat mic de zăpadă.

Prognoza meteo în weekend, cum o să fie vremea în Bucureşti

Meteorologii ne spun că vineri o sa avem temperaturi normale pentru perioada în care ne aflăm. Vineri avem de la 16-17 grade prin vestul ţării, până pe la 24-25 în sud-est, inclusiv Bucureşti.

ADVERTISEMENT

Florinela Georgescu, director Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spune că sâmbătă o să avem o scădere de vreo 4 grade, iar duminică, mercurul din termometre o să mai scadă cu încă 3 grade.

“Duminică o să avem temperaturi de la 10 grade în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei şi în partea de vest şi de centru a ţării. În jumătatea de nord a ţării se vor înregistra temperaturi între 10-13 grade, iar pe sudul ţării, inclusiv Bucureştiul, ajungem spre 17 grade. În noapte de sâmbătă spre duminică încă mai sunt posibile precipitaţii în partea de nord a ţării şi temperaturile nu o să scadă foarte mult”, a explicat pentru FANATIK directorul ANM.

ADVERTISEMENT

În zona montană cea mai înaltă sunt aşteptate precipitaţii mixte.

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare, nopţi reci cu minime aproape de îngheţ

Luni şi marţi, vremea rămâne rece. În toată această perioadă, temperaturile minime din cursul nopţilor o să fie în general între 3 si 10 grade la nivelul ţării, ceea ce poate însemna, mai ales în regiunile de nord, vest şi centru, nopţi şi mai ales dimineţi reci.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie spune că nopţile cele mai reci vor fi după ce vor trece precipitaţiile, atunci când cerul este senin, mai exact din noaptea de luni spre marţi.

ADVERTISEMENT

În zilele următoare, la munte vom avea lapoviţă şi ninsoare.

Veştile bune vin abia de miercuri când se anunţă o uşoară încălzire.