Sport

Program Digi Sport duminică, 25 noiembrie. Ce meciuri transmite Digi Sport din Serie A şi La Liga

25.11.2018 | 08:00
Program Digi Sport duminica 25 noiembrie Ce meciuri transmite Digi Sport din Serie A si La Liga

Digisport are un program bogat de transmisiuni duminică, 25 noiembrie. Şi exceptând finala Cupei Davis, Franţa – Croaţia şi Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi, care încheie sezonul, restul înseamnă fotbal. Fotbal din Liga 1 Betano şi din Liga 2, precum şi numeroase partide din campionatele de top ale Europei.

De la noi sunt nu mai puţin de trei meciuri în prima divizie, iar în eşalonul secund Universitatea Cluj este mare favorită acasă cu codaşa CS Baloteşti. Cel mai interesant meci al zilei se anunţă a fi partida de pe Olimpico din Roma, dintre Lazio şi AC Milan, dar nici derbyul oraşului de unde a plecat Cristofor Columb pe drumul spre Indii şi a descoperit America, adică partida Genoa – Sampdoria nu e de evitat, mai ales că în poarta gazdelor e anunţat în continuare titular Ionuţ Radu.

Ce meciuri din fotbalul european sunt transmise în programul Digi Sport de duminică, 25 noiembrie

DIGI SPORT 1

07:00: Stirile Digi Sport
07:30: Stirile Digi Sport
08:00: Stirile Digi Sport
08:30: Stirile Digi Sport
09:00: Stirile Digi Sport
09:30: Stirile Digi Sport
10:00: Live Stirile Digi Sport
10:15: Live Digi Sport Matinal
11:00: Live Stirile Digi Sport
11:15: Live Digi Sport Matinal
12:00: Live Stirile Digi Sport
12:30: Fotbal European
13:15: Live Stirile Digi Sport
13:30: Live Fotbal: Dunarea Calarasi – Hermannstadt Liga 1
14:15: Live Stirile Digi Sport
14:30: Live Fotbal: Dunarea Calarasi – Hermannstadt Liga 1
15:30: Live Fotbal: Universitatea Cluj – Balotesti Liga a 2-a
16:15: Live Stirile Digi Sport
16:30: Live Fotbal: Universitatea Cluj – Balotesti Liga a 2-a
17:30: Live Fotbal: Voluntari – Viitorul Liga 1
18:15: Live Stirile Digi Sport
18:30: Live Fotbal: Voluntari – Viitorul Liga 1
19:30: Live Digi Sport Special
20:30: Live Fotbal: Politehnica Iasi – FCSB Liga 1
21:15: Live Digi Sport Special
21:30: Live Fotbal: Politehnica Iasi – FCSB Liga 1
22:30: Live Digi Sport Special
23:45: Stirile Digi Sport
00:00: Digi Sport Special

DIGI SPORT 2

07:00: Tenis: Cupa Davis – ziua 2 Franta – Croatia
09:00: Fotbal: Juventus – Spal Serie A
10:45: Fotbal: Atletico Madrid – Barcelona La Liga
12:30: Stirile Digi Sport
13:00: Live Fotbal: Athletic Bilbao – Getafe La Liga
15:00: Live Formula 1: cursa Marele Premiu de la Abu Dhabi
17:00: Stirile Digi Sport
17:15: Live/Alternativ Fotbal: Sevilla – Valladolid La Liga
19:00: Live/Alternativ Fotbal: Lazio – Milan Serie A
21:00: Stirile Digi Sport
21:30: Live Fotbal: Genoa – Sampdoria Serie A
23:30: Stirile Digi Sport
23:45: Tenis: Cupa Davis – ziua 3 Franta – Croatia

DIGI SPORT 3

07:00: Digi Sport Show
07:15: Digi Sport Show
07:30: Digi Sport Show
07:45: Digi Sport Show
08:00: Dosarele La Liga
08:45: UEL Magazin
09:30: UCL Magazin
10:00: Stirile Digi Sport
10:15: Live GP3 Series Yas Marina
11:00: Premiera La Volan
11:30: Live FIA Formula 2 Championship Yas Marina
12:30: Formula 1: calificari Marele Premiu de la Abu Dhabi
13:45: Stirile Digi Sport
14:00: Live Tenis: Jeremy Chardy vs. Marin Cilic Franta – Croatia: Cupa Davis – ziua 3
17:00: Live Tenis: Jo-Wilfried Tsonga vs. Borna Coric Franta – Croatia: Cupa Davis – ziua 3
20:00: Stirile Digi Sport
20:30: Stirile Digi Sport
21:00: La Volan
21:30: Stirile Digi Sport
21:45: Live Fotbal: Villarreal – Betis La Liga
23:45: Digi Sport Show
00:00: Stirile Digi Sport
00:30: Stirile Digi Sport

DIGI SPORT 4

07:00: Fotbal: Concordia Chiajna – CFR Cluj Liga 1
08:45: Digi Sport Special
09:30: Fotbal: Sepsi Sfantu Gheorghe – Astra Liga 1
11:15: Stirile Digi Sport
11:45: Fotbal: Mainz – Borussia Dortmund Bundesliga
13:30: Live Fotbal: Parma – Sassuolo Serie A
15:30: Stirile Digi Sport
16:00: Live Fotbal: Napoli – Chievo Serie A
18:00: UCL Magazin
18:30: Stirile Digi Sport
19:00: Live Fotbal: Borussia Monchengladbach – Hannover 96 Bundesliga
21:00: UEL Magazin
21:45: Stirile Digi Sport
22:00: Live Fotbal: Amiens – Marseille Ligue 1
00:00: Fotbal: Dunarea Calarasi – Hermannstadt Liga 1