Sport

Program Eurosport marţi, 14 mai. Ciclism peste tot: Turul Italiei, Turul Californiei, Cele 4 zile de la Dunkerque

14.05.2019 | 01:27
Program Eurosport marti 14 mai Ciclism peste tot Turul Italiei Turul Californiei Cele 4 zile de la Dunkerque

În programele Eurosport 1 şi Eurosport 2 de marţi, 14 mai, sportul la putere din toate punctele de vedere este ciclismul. Într-adevăr, sportul pe două roţi este şi unul dintre cele mai frecvent difuzate pe canalele Eurosport, dar are şi o audiernţă foarte ridicată. Prin urmare, marţi, 14 mai, avem nu mai puţin de trei transmisiuni în direct din ciclism.

În primul rând e vorba de etapa a patra din Turul Italiei, pe traseul Orbetello – Frascati, 228 kilometri. Italienii aşteaptă foarte multe de la Vincenzo Nibali, considerat omul care ar putea să se bată la câştigarea competiţiei. Deocamdată, Nibali îşi menţine locul 3. A doua competiţie este Turul Californiei, iar a treia Cursa de patru zile de la Dunkerque.

Ce putem vedea marţi, 14 mai, pe programul Eurosport 1

  • 07:30: Ciclism: Turul Italiei
  • 08:30: Ciclism: Turul Californiei
  • 09:30: Ciclism: Turul Italiei
  • 11:00: Supersport: Campionatul Mondial
  • 11:30: Superbike: Campionatul Mondial, la Imola, în Italia
  • 12:00: Ciclism: Turul Californiei
  • 13:00: Ciclism: Turul Italiei
  • 14:05: Ciclism: Turul Italiei
  • 18:00: Ciclism: Giro Extra
  • 18:30: Ciclism: Cele patru zile de la Dunkerque
  • 19:30: Omnisport: Watts
  • 19:55: Ştirile Eurosport
  • 20:00: Curse de maşini: Super Cupa Porsche , în Spania
  • 20:30: Formula e: Campionatul FIA, la Monaco, în Monaco
  • 21:30: Curse de maşini: WTCR , în Slovacia
  • 22:00: Motociclism: EWC – Acces total
  • 22:25: Raliuri: Campionatul italian de raliuri , în Italia
  • 22:30: Curse de maşini: Cupa de Anduranţă Blancpain, la Silverstone, în Regatul Unit
  • 23:30: Curse de maşini: Challenge-ul Mondial Blancpain GT Asia, la Buriram, în Thailanda
  • 23:55: Ştirile Eurosport
  • 00:00: Ciclism: Turul Californiei

Eurosport 2, programul zilei de marţi, 14 mai

  • 07:30: Ciclism: Turul Californiei – Etapa a doua
  • 08:30: Ciclism: Turul Italiei – Etapa a treia,
  • 09:30: Biliard carambol: Campionatul European , în Germania –
  • 10:30: Ciclism: Turul Californiei – Etapa a doua
  • 11:00: Ciclism: Turul Italiei – Etapa a treia,
  • 13:00: Ciclism: Turul Californiei – Etapa a doua
  • 14:00: Curse de maşini: Super Cupa Porsche , în Spania – Inclusiv avancronica
  • 14:30: Superbike: Campionatul Mondial, la Imola, în Italia – Prima cursă
  • 15:15: Supersport: Campionatul Mondial – Inclusiv avancronica
  • 16:00: Superbike: Campionatul Mondial, la Imola, în Italia – Cursa a doua
  • 16:45: Motocros: Campionatul Mondial, la Mantova, în Italia – Cursa a doua clasa MX2
    17:15: Motocros: Campionatul Mondial, la Mantova, în Italia – Motocros GP, cursa a doua
    18:00: Curse de maşini: WTCR , în Slovacia – Cursa a doua
    18:45: Curse de maşini: WTCR , în Slovacia – Cursa a treia
    19:30: Ciclism: Turul Californiei – Etapa a doua
    20:30: Ciclism: Turul Italiei – Etapa a patra,
    21:25: Ştirile Eurosport
    21:30: Ciclism: Turul Californiei – Etapa a doua
    22:30: Ciclism: Turul Californiei – Etapa a doua
    00:00: Motociclism: EWC – Acces total
    00:30: Curse de maşini: WTCR , în Slovacia – Retrospectivă