Program Eurosport marți, 23 aprilie. Tottenham-Brighton și Turul Alpilor la ciclism

Program Eurosport marți, 23 aprilie. Tottenham-Brighton și Turul Alpilor la ciclism
Program Eurosport 23 aprilie. Tottenham - Brighton în Premier League

Marți, 23 aprilie, evenimentele live din programele Eurosport 1 și Eurosport 2 se numără sub degetele de la o mână, în schimb figurează foarte multe reluări, în special din snooker. Și ciclismul se prezintă sub ambele aspecte, adică și transmisiuni în direct, dar și înregistrările unor competiții care deja s-au încheiat și care au avut loc zilele trecute.

La rubrica live în ciclism avem Turul Alpilor, cu etapa a doua, în timp ce reluări puteți vedea din Amstel Gold, cursa din Belgia și Cupa Franței. Și avem fotbal din Premier League, sunt meciurile restante, iar dintre cele două programate marți, de la ora 21:45, Eurosport 1 transmite în direct partida de pe  cel mai modern stadion din Anglia, Tottenham – Brighton.

Ce putem vedea marți, 23 aprilie, pe programul Eurosport 1

  • 07:00: Snooker: Campionatul Mondial, la Sheffield, în Regatul Unit
  • 09:30: Ciclism: Turul Alpilor
  • 10:30: Ciclism: Cursa Amstel Gold, în Belgia
  • 12:00: Snooker: Campionatul Mondial, la Sheffield, în Regatul Unit
  • 15:00: Ciclism: Turul Alpilor
  • 16:30: Snooker: Campionatul Mondial, la Sheffield, în Regatul Unit
  • 19:30: Călărie: Excelenţă ecvestră
  • 20:00: Ciclism: Turul Alpilor
  • 20:25: Ştirile Eurosport
  • 20:30: Fotbal: Premier League
  • 21:45: Fotbal: Premier League: Tottenham – Brighton
  • 23:45: Snooker: Campionatul Mondial, la Sheffield, în Regatul Unit
  • 00:00: Curse de maşini: Cupa Eset V4, la Hungaroring, în Ungaria
  • 00:15: Motociclism: EWC – Acces total

Eurosport 2, programul zilei de marți, 23 aprilie

  • 07:00:Ciclism: Turul Alpilor – Etapa întâi
    08:00: Ciclism: Cupa Franţei –
    09:30: Snooker: Campionatul Mondial, la Sheffield, în Regatul Unit – Ziua a 3-a Inclusiv avancronica programului britanic
    12:00: Omnisport: Watts – Ediţie specială – luna aprilie
    12:30: Ciclism: Cupa Franţei –
    14:00: Ciclism: Turul Alpilor – Etapa întâi
    15:00: Snooker: Campionatul Mondial, la Sheffield, în Regatul Unit – Ziua a 4-a
    16:30: Ciclism: Cursa Amstel Gold, în Belgia –
    18:00: Ciclism: Turul Alpilor – Etapa a doua
    19:30: Formula e: Campionatul FIA, la Roma, în Italia – Retrospectivă
    20:30: Omnisport: Watts – Ediţie specială – luna aprilie
    21:00: Ciclism: Săgeata din Brabant –
    21:55: Ştirile Eurosport
    22:00: Motociclism: EWC – Acces total
    22:30: Formula e: Campionatul FIA, la Paris, în Franţa – Avancronică
    23:00: Omnisport: Watts – Ediţie specială – luna aprilie
    23:30: Ciclism: Turul Alpilor – Etapa a doua
    00:00: Ciclism: Cursa Amstel Gold, în Belgia –
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles