Fotbal international

Program Eurosport sâmbătă, 13 aprilie. Două meciuri din Premier League, CE de haltere, motocross și superbike

13.04.2019 | 00:45
Program Eurosport sambata 13 aprilie Doua meciuri din Premier League CE de haltere motocross si superbike
program Eurosport 13 aprilie. Manchester United - West Ham în Premier League

Este sâmbătă, 13 aprilie și pe programele Eurosport 1 și Eurosport abundă transmisiunile în direct de la mai multe competiții. Avem două meciuri din Premier League pe programul Europsort 1: de la ora 14;:30 Tottenham – Huddersfield și de la ora 19:30 Manchester United – West Ham, ambele echipe gazdă, deși vor juca săptămâna viitoare returul sferturilor de finală din Champions League în deplasare, trebuind să câștige acum ,pentru a rămâne în cursa locurilor 3-4.

Este ultima zi a unei competiții care a adus multe medalii României, CE de haltere de la Batumi, în Georgia, fiind programate concursurile la categoriile peste 100 kilograme. Este a doua zi de etapă de Cupă Mondială la motocross, în SUA, la Austin și totodată prima zi din competiția de superbike din Olanda, precumn și etapa a șasea din Turul Țării Bascilor la ciclism.

Ce putem vedea sâmbătă, 13 aprilie, pe programul Eurosport 1

  • 07:30: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia
  • 08:30: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia
  • 09:30: Ciclism: Turul Ţării Bascilor
  • 11:00: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia
  • 12:45: Formula e: Campionatul FIA, la Roma, în Italia
  • 14:00: Curse de maşini: WTCR, la Marrakech, în Maroc
  • 14:30: Fotbal: Premier League: Tottenham – Hudderfield
  • 16:30: Omnisport: Watts
  • 16:45: Formula e: Campionatul FIA, la Roma, în Italia
  • 17:00: Formula e: Campionatul FIA, la Roma, în Italia
  • 18:15: Motociclism: Campionatul Mondial de motociclism viteză, etapa din Austin
  • 18:45: Fotbal: Premier League
  • 19:30: Fotbal: Premier League: Manchester United – West Ham
  • 21:30: Motociclism: Campionatul Mondial de motociclism viteză, etapa din Austin
  • 23:00: Motociclism: Campionatul Mondial de motociclism viteză, etapa din Austin
  • 00:00: Călărie: Circuitul Campionilor Global, la Ciudad de Mexico, în Mexic

Eurosport 2, programul zilei de sâmbătă, 13 aprilie

  • 07:30: Ciclism: Turul Ţării Bascilor – Etapa a cincea
  • 09:00: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia – Feminin, 87 kg
  • 10:00: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia – Masculin, 96 kg
  • 11:00: Înot: Circuitul Nordic la înot, la Stockholm, în Suedia – Ziua 1 Inclusiv avancronica
  • 12:00: Superbike: Campionatul Mondial, la Assen, în Olanda – Superpole
  • 12:30: Omnisport: Watts – Ediţie specială – luna aprilie
  • 13:00: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia – Masculin, 109 kg
  • 14:00: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia – Feminin, +87 kg
  • 15:45: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia – Masculin, 109 kg
  • 16:30: Ciclism: Turul Ţării Bascilor – Etapa a şasea
  • 18:30: Superbike: Campionatul Mondial, la Assen, în Olanda – Prima cursă
  • 19:00: Formula e: Campionatul FIA, la Roma, în Italia – Etapa a 7-a
  • 19:55: Ştirile Eurosport
  • 20:00: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia – Feminin, +87 kg
  • 20:30: Ciclism: Turul Ţării Bascilor – Etapa a şasea
  • 22:00: Formula e: Campionatul FIA, la Roma, în Italia – Etapa a 7-a
  • 22:30: Superbike: Campionatul Mondial, la Assen, în Olanda – Prima cursă
  • 23:00: Haltere: Campionatul European, la Batumi, în Georgia – Masculin, +109 kg
  • 23:30: Ciclism: Cursa de şase zile, pe velodrom, la Brisbane, Australia – Ziua a 2-a
  • 00:30: Formula e: Campionatul FIA, la Roma, în Italia – Etapa a 7-a