Program Eurosport, sâmbătă, 22 decembrie. Manchester United, la primul meci fără Mourinho

Program Eurosport, sâmbătă, 22 decembrie. Manchester United, la primul meci fără Mourinho
Program Eurosport 22 decembrie. Trei meciuri din Premier League.

Fotbal mult pe programul Eurosport de sâmbătă, 22 decembrie. Fotbal mult şi din cel mai puternic campionat al Europei, Premier League. Spectacolul se deschide la ora 14:30 cu partida Arsenal – Burnley, o partidă care ar trebui să fie la discreţia tunarilor, pentru că Burnley din acest sezon nu mai este revelaţia anului trecut şi acum se zbate la retrogradare. De la ora 17:00 Manchester City, detronată de Liverpool din fotoliul de lider, se va răzbuna pe Crystal Palace, într-un meci în care trebuie să se înscrie goluri multe. De la ora 19:30 primul meci pe banca lui Manchester United pentru norvegianul Ole Gunnar Solskjaer în deplasarea de la Cardiff.

Dacă pe Eurosport 1 fotbalul e la puterea a 3-a cu transmisiile din Premier League, Eurosport 2 ne reaminteşte că suntem totuşi în plin anotimp hivernal şi că este vremea sporturilor de iarnă. Şi ne invită în faţa micilor ecrane cu o promisiune care chiar merită a fi urmărită. Câteva ore de volei pe zăpadă, plus snowboard, fără a mai vorbi de trandiţionalele probe de schi, biatlon, care fac parte din tabloul curent al întrecerilor sportive din acest anotimp. Însă volei pe zăpadă este chiar o invitaţie deosebit de interesantă.

Eurosport 1, programul zilei de sâmbătă, 22 decembrie

07:00: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa
07:30: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia
08:30: Omnisport: Watts
09:00: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa
09:30: Omnisport: Watts Top 10
10:00: Judo: Masters, la Guangzhou, în China
10:30: Judo: Seria de judo
10:35: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa
11:15: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa
12:30: Omnisport: Watts Top 10
12:45: Fotbal: Premier League
14:15: Fotbal: Premier League: Arsenal – Burnley
16:30: Fotbal: Premier League
17:00: Fotbal: Premier League: Manchester City – Crystal Palace
19:00: Fotbal: Premier League
19:30: Fotbal: Premier League: Cardiff – Manchester United
21:30: Ştirile Eurosport
21:35: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia
22:00: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa
22:30: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa
23:00: Schi alpin: Cupa Mondială, la Madonna Di Campiglio, în Italia
23:30: Schi acrobatic: Cupa Mondială FIS , în Italia
00:25: Ştirile Eurosport
00:30: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia

Ce putem urmări pe programul Eurosport 2, sâmbătă, 22 decembrie

07:00: Omnisport: Watts Top 10
07:30: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa – Slalom uriaş feminin – Manşa 1 Inclusiv avancronica
08:00: Schi alpin: Cupa Mondială, la Courchevel, în Franţa – Slalom uriaş feminin – Manşa a 2-a Inclusiv avancronica
08:30: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia – Sprint feminin 7,5 km Inclusiv avancronica
09:30: Schi acrobatic: Cupa Mondială FIS , în Italia – Skiercross
10:30: Omnisport: Watts – Ediţie specială – decembrie
11:00: Judo: Masters, la Guangzhou, în China –
11:30: Judo: Seria de judo
11:35: Schi acrobatic: Cupa Mondială FIS , în Italia – Skiercross
12:15: Schi acrobatic: Cupa Mondială FIS , în Italia – Skiercross
13:45: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia – Sprint feminin 7,5 km Inclusiv avancronica
14:45: Combinata nordică: Cupa Mondială , în Austria – DT 98 Inclusiv avancronica
15:30: Volei pe zăpadă: Circuitul European, la Moscova, în Rusia – Meciul pentru medaliile de bronz
17:00: Volei pe zăpadă: Circuitul European, la Moscova, în Rusia – Meciul pentru medaliile de aur
18:30: Snowboard: Cupa Mondială FIS, la Cervinia, în Italia – Snowboardcross
19:30: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia – Proba masculină de urmărire 12,5km Inclusiv avancronica
20:00: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia – Proba feminină de urmărire 10 km Inclusiv avancronica
20:30: Snowboard: Cupa Mondială FIS, la Cervinia, în Italia – Snowboardcross
21:00: Schi acrobatic: Cupa Mondială FIS , în Italia – Skiercross
21:55: Ştirile Eurosport
22:00: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia – Proba masculină de urmărire 12,5km Inclusiv avancronica
22:30: Biatlon: Cupa Mondială, la Nove Mesto, în Cehia – Proba feminină de urmărire 10 km Inclusiv avancronica
23:00: Combinata nordică: Cupa Mondială, la Ramsau, în Austria – Proba masculină 10 km
23:30: Snowboard: Cupa Mondială FIS, la Cervinia, în Italia – Snowboardcross
00:30: Schi alpin: Cupa Mondială, la Madonna Di Campiglio, în Italia – Slalom masculin – Manşa a 2-a Inclusiv avancronica

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles