Sport

Program Eurosport, sâmbătă, 26 ianuarie. Finala feminină la Australian Open și CE de patinaj artistic

26.01.2019 | 00:03
Program Eurosport sambata 26 ianuarie Finala feminina la Australian Open si CE de patinaj artistic

Sâmbătă, 26 ianuarie, este ziua primei finale la simplu a primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Pe teren, pentru a lupta pentru câștigarea trofeului, se vor afla, începând cu ora 10:30 cehoaica Petra Kvitova, cea care a preluat și locul de lider mondial în ierarhia WTA și câștigătoarea ultimului Grand Slam din 2018, US Open, japoneza Naomi Osaka, supranumită deja noua Serena.

În afară de Australian Open programul Eurosport 1 nu va cuprinde, ca de obicei, și meciuri din fotbalul englez, pentru că nu avem etapă de Premier League, ci doar runda a patra din Cupa Angliei, care nu este preluată de Eurosport și de nici un alt post de televiziune din România. Vom avea însă trei ore de patinaj artistic de la CE de la Minsk pe programul Eurosport 2 precum și live de la combinata nordică din localitatea norvegiană Trondheim, acolo unde este cea mai galonată echipă din istoria fotbalistică a acestei țări, Rosenborg.

Eurosport 1, programul zilei de sâmbătă, 26  ianuarie

  • 08:00: Tenis: Openul Australiei, la Melbourne
  • 10:15: Tenis: Game Schett And Mats Extra
  • 10:30: Tenis: Openul Australiei, la Melbourne
  • 12:45: Tenis: Game Schett And Mats Extra
  • 13:00: Tenis: Openul Australiei, la Melbourne
  • 15:00: Combinata nordică: Cupa Mondială, la Trondheim
  • 15:30: Schi alpin: Cupa Mondială, la Kitzbühel, în Austria
  • 16:15: Biatlon: Cupa Mondială, la Antholz, în Italia
  • 17:15: Sanie: Campionatul Mondial, la Winterberg, în Germania
  • 18:05: Sanie: Campionatul Mondial, la Winterberg, în Germania
  • 18:30: Sărituri cu schiurile: Cupa Mondială, la Sapporo, în Japonia
  • 19:35: Ştirile Eurosport
  • 19:45: Formula e: Campionatul FIA, la Santiago, în Chile
  • 20:15: Formula e: Campionatul FIA , în Mexic
  • 20:45: Formula e: Campionatul FIA, la Santiago, în Chile
  • 21:00: Formula e: Campionatul FIA , în Chile
  • 22:00: Tenis: Openul Australiei, la Melbourne
  • 23:00: Tenis: Game Schett And Mats Extra
  • 23:15: Patinaj artistic: Campionatul European, la Minsk, în Belarus
  • 00:25: Ştirile Eurosport
  • 00:35: Curse de cai: Cupa Mondială Pegasus , în Statele Unite

Ce putem vedea astăzi, 26 ianuarie, pe programul Eurosport 2

  • 07:15: Biatlon: Cupa Mondială, la Antholz, în Italia – Masculin, sprint 10 km Inclusiv avancronica
  • 08:15: Sărituri cu schiurile: Cupa Mondială, la Sapporo, în Japonia – Masculin, DT 137, calificări Inclusiv avancronica
  • 08:45: Sărituri cu schiurile: Cupa Mondială, la Sapporo, în Japonia – DT 137 Inclusiv avancronica
  • 11:00: Schi alpin: Cupa Mondială, la Garmisch Partenkirchen, în Germania – Coborârea feminină
  • 12:30: Schi alpin: Cupa Mondială, la Kitzbühel, în Austria – Coborârea masculină
  • 14:00: Biatlon: Cupa Mondială, la Antholz, în Italia – Feminin, pursuit, 10 km Inclusiv avancronica
  • 15:15: Schi fond: Cupa Mondială, la Ulricehamn, în Suedia – Proba feminină de 10 km în stil liber
  • 16:00: Patinaj artistic: Campionatul European, la Minsk, în Belarus – Dans, programul liber
  • 19:00: Schi fond: Cupa Mondială, la Ulricehamn, în Suedia – Proba masculină de 15 km în stil liber
  • 19:30: Schi acrobatic: Cupa Mondială FIS, la Blue Mountain, în Canada – Skiercross
  • 20:30: Schi acrobatic: Cupa Mondială FIS, la Mont-Tremblant, în Canada – Moguli
  • 21:50: Ştirile Eurosport
  • 21:55: Ciclism: Cursa de şase zile, pe velodrom, la , Germania – Ziua a 3-a