News

Program Lidl de Sfânta Maria. Care este orarul pentru zilele de 15 și 16 august

14.08.2019 | 13:11
Program Lidl de Sfanta Maria Care este orarul pentru zilele de 15 si 16 august

Adormirea Maicii Domnului are o semnificație aparte pentru ortodocși, motiv pentru care angajații din mediul public, dar și o parte din cei din mediul privat, au parte de mai multe zile de vacanță. Pentru cei care decid să își petreacă zilele libere la o petrecere în familie sau la un grătar, aceștia trebuie să știe că programul la Lidl nu este unul special în timp minivacanței de Sfânta Maria.

Programul Lidl de Sfânta Maria

Astfel, cei care vor să își „refacă” rezervele de bere vor avea cum să o facă chiar de la lanțuri de hipermarketuri Lidl. Astfel, în toate cele patru zile din vacanță, programul celor de la Lidl este normal, cu începere de la ora 7:30 și până la ora 22:00, pentru ca duminică programul să fie între orele 8:00 și 21:00.

Lidl are în România nu mai puțin de 251 de magazine deschise. Ultimele două deschise au fost cele de la Zărnești și de la 1 Decembrie. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează peste zece mii de magazine și peste 150 de centre logistice la nivel mondial. Compania are 287.000 de angajți, dintre care peste 6.500 în România.

Care este programul Lidl de Sfânta Maria
Care este programul Lidl de Sfânta Maria *foto: retail-fmcg.ro

Minivacanță de Sfânta Maria pentru cetățenii români din sistemul bugetar

Din moment ce ziua de 15 august este declarată zi liberă prin lege, atunci guvernanții au decis să dea liber și în ziua de vineri, 16 august. Astfel, pentru al doilea an la rând pentru ca oamenii muncii să se bucure din plin de weekend, primesc liber, în plus, și ziua de vineri, 16 august 2019. Astfel că, statul le oferă 2 zile libere în această lună. Muncitorii vor reveni la serviciu luni, 19 august 2019.