Sporturi

Program şi rezultate Roland Garros, joi 8 octombrie. Iga Swiatek – Sofia Kenin este finala turneului feminin

08.10.2020 | 17:24
Program si rezultate Roland Garros joi 8 octombrie Iga Swiatek  Sofia Kenin este finala turneului feminin
ADVERTISEMENT

Joi 8 octombrie este ziua în care se decide finala de pe tabloul feminin la Roland Garros 2020. Cele două semifinale de WTA sunt singurele meciuri programate pe arena Philippe Chatrier.

Astfel că programul zilei de 8 octombrie va începe abia de la ora 16:00 pe cea mai importantă arenă a complexului. Între două jucătoare care nu au prins statutul de cap de serie la startul acestei competiții.

ADVERTISEMENT

Nadia Podoroska, din Argentina, a pornit competiția de pe locul 131 WTA. O jucătoare practic necunoscută, care a fost nevoită să treacă de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal.  Joi va juca pentru finala Roland Garros 2020.


UPDATE, 8 octombrie, ora 19:33 / Sofia Kenin este cea de-a doua finalistă de la Roland Garros. Jucătoarea de origine americană în vârstă de 21 de ani se califică pentru prima dată în ultimul act la Paris.

ADVERTISEMENT

Kenin se află pe locul șase în ierarhia WTA, dar un trofeu pe zgura franceză ar urca-o pe poziția a treia în clasamentul feminin și ar reprezenta al doilea trofeu de Grand Slam pentru ea în acest an, după ce a câștigat și Australian Open.


UPDATE, 8 octombrie, ora 17:24 / Jucătoarea poloneză Iga Swiatek, locul 54 WTA, s-a calificat în premieră în finala unui turneu de Grand Slam la Roland Garros 2020.

ADVERTISEMENT

Tânăra de 19 ani, care în optimi a eliminat-o pe Simona Halep, a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-1, după o oră și 10 minute, pe argentinianca Nadia Podorska, jucătoare venită din calificări și poziția 131 în ierarhia mondială.

Poloneza este cea de-a șaptea jucătoare din istorie în Era Open care ajunge în finala din capitala Franței fără a fi cap de serie. Swiatek, care nu a pierdut niciun set la această ediție, este prima jucătoare din Polonia care ajunge în finala de la Roland Garros în cei 81 de ani și prima într-o finală de Grand Slam d ela Agnieszka Radwanska la Wimbledon 2012.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 8 octombrie, ora 10:13 / Tenismenul belgian David Goffin, care a fost eliminat în primul tur la Roland Garros, a anunţat că a fost testat pozitiv cu coronavirus și nu va participa la turneul de la Sankt Petersburg care va avea loc săptămâna viitoare.

”Veste proastă! Din cauza rezultatului pozitiv al ultimului meu test pentru Covid sunt obligat să mă retrag de la Sankt Petersburg. Până acum mă simt bine, voi sta în carantină şi dacă totul va fi în regulă voi reveni la Antwerp. Mulţumesc pentru susţinere”, a scris Goffin pe Instagram.


Program şi rezultate Roland Garros. Poloneza Iga Swiatek, la un pas de finală

Podoroska o va înfrunta pe cea mai în formă jucătoare a momentului, Iga Swiatek. Poloneza a pornit competiția de pe locul 54 WTA, dar poate ajunge în primele 20 dacă se impune la Roland Garros 2020.

Nadia Podoroska – Iga Swiatek, semifinală la Roland Garros 2020, este joi, de la ora 16:00, pe arena Philippe Chatrier. Primul meci al zilei pe această arenă.

Petra Kvitova este principala favorită la câștigarea turneului. Nu a pierdut set până acum la Roland Garros 2020

După această dispută, va fi rândul capilor de serie să intre în scenă. Probabil în jurul orei 18:00, pe Chatrier, Petra Kvitova, favorită 7, o va înfrunta pe Sofia Kenin, cap de serie 4.

Petra Kvitova a jucat absolut senzațional la această ediție a Roland Garros 2020. Nu a pierdut set până în faza semifinalelor și este văzută drept principala favorită pentru a câștiga trofeul în acest an.

Deși nu este o jucătoare care să fi demonstrat prea multe calități pentru jocul pe zgură în trecut, Sofia Kenin și-a găsit ritmul. A impresionat în special datorită scurtelor pe care le-a dat în cele cinci meciuri disputate până acum.

Învingătoarele din aceste două partide se vor înfrunta în finala feminină de la Roland Garros, care este programată sâmbătă. Câștigătoarea turneului primește un cec în valoare de 1,6 milioane de euro.

ADVERTISEMENT