Rapidul britanic pe care l-a creat Dan Șucu n-a bătut pe nimeni în primele patru etape din SuperLiga, motiv pentru care și conducerea, și antrenorul Neil Lennon se află într-o criză din care speră să iasă cu o victorie la Buzău, în partida care este programată pentru sâmbătă, ora 22:00. Cum încearcă giuleștenii să-și revină?
Cu un program lejer, atipic pentru fotbalul românesc. Vișiniii au jucat luni meciul cu Sepsi, 2-2 pe terenul din Grant. Ziua următoare, marțea, a fost de refacere pentru jucătorii care evoluaseră mult împotriva trupei din Sfântu Gheorghe. Fotbaliștii care nu participaseră la jocul din campionat au disputat un amical cu o formație din Turkmenistan.
Turkmenii au câștigat cu 2-0. A urmat miercurea, o zi complet liberă pentru toată lumea. Azi va fi primul antrenament real după meciul cu Sepsi, mâine va mai exista încă o ședință de pregătire. Și apoi, jocul de la Buzău, sâmbătă. Jucătorii și oamenii din club au remarcat strategia ciudată a lui Neil Lennon și a staff-ului său, programul cu mult timp liber.
Nord-irlandezul nu procedează așa fiindcă nu i-ar păsa, el aplică, pur și simplu, o rețetă des întâlnită în fotbalul din Marea Britanie. Un astfel de program folosesc multe cluburi de acolo, cu multe zile libere pentru jucători. Și cu libertate în general, fără niciun pic din controlul pe care tehnicienii români sunt obișnuiți să-l aibă.
Britanicii consideră că o astfel de zi liberă cu trei zile înaintea unei partide este utilă deoarece îi ajută pe jucători să se deconecteze, să se odihnească. Ar fi prea aproape de meci pentru un antrenament fizic tare, de încărcare. Într-un asemenea caz jucătorii ar fi foarte obosiți sâmbătă, ceea ce trebuie să fie evitat.
Și e prea aproape de meci pentru o ședință tactică. Fotbaliștii ar uita indicațiile dacă ele le-ar fi transmise miercuri, iar jocul ar avea loc sâmbătă. Metoda lui Lennon nu este, așadar, una originală, inventată, el a adus-o din fotbalul britanic. Problema este că ea nu funcționează în Giulești.
Vișiniii abia au scăpat cu un egal din partida cu Sepsi, una pe care adversarul din Covasna a dominat-o clar, a avut o posesie de 72 la sută, un procent șocant pentru o formație aflată în deplasare. Petrila s-a plâns după joc că ”mai mult alergăm după minge”. Și suporterii, și conducerea sunt dezamăgiți de parcursul de până acum.
Viorel Moldovan a vorbit la DigiSport despre schimbarea sistemului de joc, un subiect mult discutat în ultima vreme. Președintele a spus clar că e nevoie de o modificare, din moment ce tacticile 3-5-2 și 3-4-3 pe care le-a folosit Lennon nu au funcționat. Moldovan a explicat că astfel de sisteme necesită mult timp pentru învățare, iar Rapidul nu mai are timp.
”Antrenorul trebuie să fie de acord!”, a decretat Vio. Lennon ar trebui, așadar, să execute ordinul conducerii chiar dacă el a arătat până acum că a avut un plan diferit. Nord-irlandezul e plecat din România, a mers acasă fiindcă mama lui suferise un AVC. Ea a decedat între timp. Neil va reveni aici vineri seară și va merge direct la Buzău ca să fie pe bancă pentru meciul cu Gloria.