Şi duminică, 27 februarie, avem un program TV cu foarte multe ore de sport, în special cu transmisiuni în direct din sportul rege, cu meciuri din Casa Pariurilor Liga 1, Liga 2, Bundesliga, Ligue 1, Premier League, finala Cupei Ligii Angliei, Serie A şi La Liga. Plus finala turneului ATP de tenis de la Acapulco.
În Casa Pariurilor Liga 1 se joacă ultimele trei meciuri din etapa a 28-a, pentru că în săptămâna care urmează va avea loc etapa a 29-a, penultima a sezonului regulat, o rundă intermediară. Vor fi transmise partidele FC Argeş – Voluntari, extrem de importantă pentru play-off, Botoşani – Mioveni şi FCSB – Farul, alt meci extrem de important, disputa dintre finul Gigi Becali şi naşul Gică Hagi.
Este ziua în care are loc o superfinală a Cupei Ligii în Anglia, între Chelsea şi Liverpoool. În Ligue 1 avem un meci foarte interesant, Lyon – Lille iar în Bundesliga două partide, Bochum – Leipzig şi Augsburg – Borussia Dortmund. În La Liga sunt patru partide: Villarreal – Espanyol, Sevilla – Betis, marele derby al oraşului, Real Sociead – Osasuna şi Barcelona – Athletic Bilbao. Şi din Serie A avem multe evenimente în direct: Torino – Cagliari, Verona -. Venezia, Spezia – Roma, Lazio – Napoli.
William cuceritorul, filmul serii, în programul TV al zilei de duminică, 27 februarie
Duminică, 27 februarie, nu avem abundenţa de filme pe care o întâlnim normal în a doua zi de weekend. Dimpotrivă, este o duminică din care nu putem extrage decât şase pelicule în previziunile noastre pentru iubitorii celei de-a şaptea arte. La PRO TV, unde sâmbătă s-au difuzat patru filme, singurul care poate fi urmărit duminică este Căpitanul America: război civil.
Sunt şi trei filme româneşti în program: Munţii în flăcări la TVR 2, Iarna bobocilor la Kanal D şi Amintiri din copilărie la Prima TV, acesta din urmă dedicat copiiilor, pentru că este chiar la ora 08:00 dimineaţa. Propunerea noastră vine de pe TVR 1 unde aveţi William Cuceritorul. Filmul redă povestea de l 1066 a lui Willliam, ducele Normandiei ,care cucereşte Britania şi acesta va fi un moment de mare însemnătate pentru istoria lumii.