Capitolul sport este compus în programul TV al zilei de miercuri, 9 iunie, din două sporturi: tenis şi baschet. Avem sferturi de finală la Roland Garros şi meciuri din turneul WTA de la Nottingham şi baschet masculin din Liga naţională, primele partide din finala mică şi finala mare a campionatului.
La Roland Garros se joacă ultimele două sferturi, atât la feminin cât şi la masculin. Este vorba de confruntările Cori Gauff – Barbora Krejcikova şi Maria Sakkari – Iga Swiatek la fete şi Novak Djokovic – Matteo Berrettini şi Rafael Nadal – Diego Schwarzman la masculin.
În Liga naţională de baschet vom cunoaşte în curând numele campioanei şi ordinea primelor trei clasate. Au loc primele jocuri din cadrul finalei mici, Voluntari – Argeş Piteşti şi a celei mari, U BT Cluj – CSM CSU Oradea.
Filmele nu pot să lipsească din grilele televiziunilor în nici o zi, la fel ca şi emisiunile de divertisment. Şi în programul TV al zilei de miercuri, 9 iunie, avem o grămadă de pelicule, care mai de care mai interesante.
Pe Naţional TV, de la ora 20:00 avem Mitul, în care celebrul actor de filme de sporturi de contact, Jackie Chang, are un dublu rol, cel al unui arheolog din zilele noastre şi al unui luptător din perioada dinastiei Min. Pe HBO2 de la ora 23:00 vă recomandăm un film de substanţă: Fiicele doctorului March.
Ca şi producţiile cinematrografice emisiunile de divertisment rămân zilnic în număr consistent în grilele televiziunilor. Majoritatea oferă showurile devenite clasice, prin frecvenţa lor zilnică, dar mai există şi emisiuni care au statutul lor binedefinit numai pentru seara de miercuri.
În această categorie intră la Prima TV binecunoscuta satiră a Cronicii Cârcotaşilor, o emisiune nelipsită din grilă de ani de zile în această zi precum şi I roast istoric, un apendice la I umor la Antena 1, I roast istoric fiind difuzat de regulă când este vorba de o personalitate din istoria sau cultura noastră.