Vineri, 22 iulie, sportul din programul TV înseamnă două meciuri de fotbal plus sferturi de finală în turneele de tenis, feminine la Hamburg și Palermo și masculin la Hamburg. Meciurile de fotbal sunt unul din Superliga României și altul din Bundesliga 2, ambele din etapa a 2-a.
În Superliga României etapa a 2-a se deschide cu meciul dintre Mioveni și Farul Constanța. Argeșenii au început prost, fiind învinși la scor de forfait la Mediaș de nou promovata Hermannstadt. Farul are o victorie, 2-1 pe teren propriu cu FC U Craiova 1948, dar în continuare are mari probleme de lot, cauzate de absențe.
În Bundesliga 2 începe etapa a 2-a cu partidele Darmstad – Sandhausen și Fortuna Dusseldorf – Paderborn. Se anunță o partidă foarte interesantă, cu două echipe învingătoare în runda inaugurală. Fortuna s-a impus cu 2-1 pe terenul nou promovatei Magdeburg în timp ce Paderborn a furnizat scorul etapei, un neașteptat 5-0 acasă cu Karlsruhe, după 0-0 la pauză!
La capitolul emisiuni de divertisment, ziua de vineri, 22 iulie, este departe de a oferi ceea ce era frecvent pentru această zi a săptămânii, adică minim patru oferte, pentru că erau showurile de la PRO TV, Antena 1, Cronica cârcotașilor la Prima TV pe lângă ce a rămas, adică emisiunea concurs a lui Dan Negru la Antena 1, Jocul cuvintelor și tradiționala Gala Umorului la TVR 2.
Mult mai bine stau lucrurile în privința ofertei de filme. PRO TV, Antena 1 și Prima TV au câte două în program, TVR 1 și Național TV câte unul, în total opt variante. La PRO TV e seara acțiunii în Fortăreața și Resident Evil: Capitolul final. La Antena 1 avem Spioana și Deadpool 2, la TVR 1 Iluzionistul, un film foarte interesant, la Național TV Păsări ucigașe, dar noi ne-am oprit la un film românesc la Prima TV, Filantropica, despre lumea cerșetorilor din România, cu regretatul Gheorghe Dinică și Mircea Diaconu în rolurile principale.