Fotbal intern

România va juca în galben meciurile din noiembrie. „Tricolorii” și-au ales numerele

11.11.2020 | 13:12
Romania va juca in galben meciurile din noiembrie Tricolorii siau ales numerele
ADVERTISEMENT

Partida amicală România – Belarus este programată miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19.00, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, iar FRF a anunțat programul acțiunilor.

După acest joc, ”tricolorii” vor întâlni Norvegia și Irlanda de Nord, în ultimele două meciuri din actuala ediție a Ligii Națiunilor.

ADVERTISEMENT

Aceste jocuri sunt importante pentru că pot duce formația lui Mirel Rădoi în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2022.

UPDATE, 11 noiembrie, ora 13:20 / FRF a anunțat că echipa națională va evolua în galben la toate cele trei meciuri pe care le va disputa în luna noiembrie, cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord. „Tricolorii” lui Mirel Rădoi și-au ales și numerele pe care le vor purta pe tricouri la aceste dueluri.

ADVERTISEMENT

● 1. Cristian Bălgrădean ● 2. Valentin Crețu ● 3. Alin Toșca ● 4. Bogdan Mitrea ● 5. Ionuț Neldecearu ● 6. Iulian Cristea ● 7. Denis Alibec ● 8. Dan Nistor ● 9. George Pușcaș ● 10. Alexandru Maxim ● 11. Cristian Ganea ● 12. Ciprian Tătărușanu ● 13. Vasile Mogoș ● 14. Alexandru Albu ● 15. Bogdan Țîru ● 16. David Lazar ● 17. Eric Bicfalvi ● 18. Răzvan Marin ● 19. Florin Tănase ● 20. Dennis Man ● 21. Cristian Manea ● 22. Mario Camora ● 23. Alexandru Băluță


UPDATE, 10 noiembrie, ora 19:27 / Mario Camora, cel mai nou român din naţionala lui Mirel Rădoi, a împlinit 34 de ani chiar la lot. Născut pe 10 noiembrie 1986 la Samora Correia, în Portugalia, fundaşul stânga a fost sărbătorit de colegi, care i-au cântat „La mulţi ani!“ şi i-au oferit tradiţionalul tort.

ADVERTISEMENT

„Sunt foarte fericit, copleșit de acest moment, chiar mă simt ca într-o familie aici! Sper să reușim împreună să bucurăm toți românii!“, a mulţumit căpitanul lui CFR Cluj, conform frf.ro.


UPDATE, 8 noiembrie, ora 22:10 / Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, selecționerul Mirel Rădoi s-a repliat rapid după ce i-a pierdut pe Cojocaru și Chiricheș, iar în locul lor au fost chemați la lot Cristian Bălgrădean și Cristi Manea, de la CFR Cluj. FRF a anunțat pe site-ul oficial că cei doi au fost convocați de urgenți, după ce au fost inițial incluși pe lista de rezervă.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 8 noiembrie, ora 20:47 / După absențele lui Bancu și Bălașa, selecționerul Mirel Rădoi a mai pierdut încă doi jucători în vederea partidelor pe care România le va disputa cu Belarus (amical), Norvegia și Irlanda de Nord (Liga Națiunilor). Este vorba de căpitanul Vlad Chiricheș, care a ratat și precedenta acțiune a naționalei, și de portarul Valentin Cojocaru.

Chiricheș a suferit o accidentare la echipa de club, Sassuolo, în urma investigațiilor medicale amănunțite constatându-se că nu va putea fi recuperat în timp util pentru a putea evolua în vreuna dintre cele 3 partide.

În locul acestora, Mirel Rădoi îi va chema la lot pe Cristian Bălgrădean și Cristi Manea, jucătorii campioanei CFR Cluj urmând să se prezinte în cantonamentul de la Mogoșoaia în această seară.


UPDATE, 8 noiembrie, ora 16:41 / Jucătorii echipei naționale a României, precum și cei de la reprezentativa U21 vor intra la încălzire înaintea meciurilor cu Belarus și Danemarca purtând tricouri create special pentru suporteri.

După meciul cu Belarus, tricolorii lui Rădoi vor alege, fiecare, mesajul favorit și vor oferi tricoul de la încălzire drept premiu pentru autorul acestuia, cu autograf! La fel și tricolorii lui Mutu, după meciul cu Danemarca U21! Tricourile vor ajunge la câștigători după 19 noiembrie.


La România – Belarus, programul acțiunilor e bulversat de coronavirus

Federația Română de Fotbal a anunțat programul acțiunilor pentru întâlnirea de verificare România – Belarus, multe dintre evenimente fiind bulversate de pandemia de coronavirus. Selecționerul Mirel Rădoi și atacantul Denis Alibec vor susține o conferință de presă marți, 10 noiembrie, de la ora 10.30, la Mogoșoaia. Accesul presei este interzis, iar întrebările jurnaliștilor vor fi trimise către echipa FRF, iar aceasta le va adresa celor doi.

Antrenamentul oficial al tricolorilor va avea loc în aceeași zi, de la ora 17:30, tot la baza de la Mogoșoaia, iar accesul presei va fi permis pentru primele 15 minute. Toți jurnaliștii vor purta mască de protecție, vor respecta culoarele de acces și ieșire din complex, iar pe durata celor 15 minute vor avea acces doar în tribuna de la terenul 1.

Conferința de presă a selecționerului din Belarus va fi organizată marți, 10 noiembrie, de la ora 18:30, la arena ”Ilie Oană” din Ploiești. Antrenamentul oficial este programat la ora 19:00, pe același stadion, primele 15 minute fiind permis accesul media.

Partida amicală dintre România și Belarus va fi condusă la centru de arbitrul bulgar Georgi Kabakov. El va fi ajutat la cele două linii de conaționalii săi Martin Margaritov şi Diyan Valkov, iar rezervă va fi Sebastian Colţescu.

Alin Toșca, Alexandru Maxim, David Lazar, Dan Nistor și Ionuț Nedelcearu au fost primii jucători sosiți, sâmbătă, în cantonamentul echipei naționale. Cei cinci tricolorii au efectuat un antrenament de refacere.

Convocat de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord, Vlad Chiricheș nu știe încă dacă se va putea prezenta la lotul național, prezența sa depinzând de rezultatele testului de coronavirus care va fi efectuat pe parcursul săptămânii viitoare la echipa sa de club.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,96 este cota pentru ”peste 2,5 goluri” la meciul România-Belarus. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT