News

Programul Casa Verde poate fi accesat de români. 20.000 de lei pentru a deveni producători de energie electrică

09.09.2019 | 12:43
Programul Casa Verde poate fi accesat de romani 20000 de lei pentru a deveni producatori de energie electrica

Luni, 9 septembrie, va începe noul program „Casa Verde” prin care persoanele fizice vor putea instala panouri fotovoltaice și vor deveni astfel producători de energie electrică. Ministerul Mediului a prezentat recent că prin bugetul alocat acestui program vor putea să fie instalate panouri pe circa 33.000 de unități locative.

Începe programul „Casa Verde” prin care persoanele fizice pot instala panouri fotovoltaice

Fostul ministru al mediului, Grațiela Gavrilescu, oferise mai multe detalii cu privire la acest proiect: „Minimul de putere instalată este de 3 Kw şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice.

Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noislucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a spus Gavrilescu.

S-a dat startul programului Casa Verde 2019
S-a dat startul programului Casa Verde 2019 *foto: solar-magazin.ro

Ce buget are programul „Casa Verde” și cum pot fi accesați bani

Bugetul alocat programului „Casa Verde” este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la Administraţia Fondului de Mediu (AFM). Prin accesarea acestui program, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Pentru a devenit unul dintre beneficiarii programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.

Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta.