Fotbal intern

Programul etapei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1! Dinamo – CFR Cluj e la concurență cu Liverpool – Manchester City

22.10.2019 | 11:31
Programul etapei a 16a din Casa Pariurilor Liga 1 Dinamo  CFR Cluj e la concurenta cu Liverpool  Manchester City
ADVERTISEMENT

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat marți programul etapei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1. A treia etapă a returului se va disputa în perioada 8-11 noiembrie, iar cel mai interesant meci este cel dintre Dinamo București și CFR Cluj, care însă va fi la concurență cu marele derby din Premier League, FC Liverpool – Manchester City.

Programul etapei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1

Oficialii LPF și deținătorii drepturilor TV au decis programul etapei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1 și au stabilit ca partida Dinamo București – CFR Cluj să se joace duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00. Cea mai importantă întâlnire a acestei runde va fi la mare concucrență cu marele derby din Premier League, FC Liverpool – Manchester City, care va începe doar cu o jumătate de oră mai devreme.

ADVERTISEMENT

Etapa a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1 debutează vineri, 8 noiembrie, cu meciul FC Hermannstadt – FC Viitorul și continuă sâmbătă, 9 noiembrie, cu întâlnirile Academica Clinceni – Poli Iași, Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova și FC Botoșani – FCSB. Duminică, 10 noiembrie, înaintea partidei Dinamo – CFR Cluj se va mai juca Sepsi Sfântu Gheorghe – Gaz Metan Mediaș.

Adrian Popa în duel cu Mihai Leca în meciul Chindia Târgoviște – FCSB

Programul complet al etapei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1

Ultimul meci al etapei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1 este cel dintre Astra Giurgiu și FC Voluntari, programat luni, 11 noiembrie. Programul complet al acestei runde este următorul:

ADVERTISEMENT

Vineri, 8 noiembrie
Ora 20:30 FC Hermanstadt – Viitorul
Sâmbătă, 9 noiembrie
Ora 13:00 Academica Clinceni – Poli Iași
Ora 17:30 Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova
Ora 20:30 FC Botoșani – FCSB
Duminică, 10 noiembrie
Ora 16:00 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Gaz Metan Mediaș
Ora 19:00 Dinamo București – CFR Cluj
Luni 11 noiembrie
Ora 20:30 Astra Giurgiu – FC Voluntari.

La finalul turului din Casa Pariurilor Liga 1, echipeie FCSB și Dinamo București sunt în afara locurilor de play-off, iar cifrele statistice arată că vicecampioana României a suferit extrem de mult din punct de vedere ofensiv.

ADVERTISEMENT