Fotbal intern

Programul naţionalelor României în 2021! Mergem la trei turnee finale şi începem lupta pentru CM din Qatar

20.11.2020 | 18:31
Programul nationalelor Romaniei in 2021 Mergem la trei turnee finale si incepem lupta pentru CM din Qatar
ADVERTISEMENT

Anul 2020 ne-a adus bucuria calificării la EURO U21 2021, dar şi marea dezamăgire: ratarea Europeanului din vara viitoare. FANATIK îţi prezintă programul naţionalelor României în 2021, an în care trei selecţionate vor merge la turneele finale.

La prima vedere, 2021 va fi un an foarte aglomerat pentru echipele naţionale. Echipa de tineret merge la turneul final din Ungaria şi Slovenia, selecţionata olimpică e calificată la JO de la Tokyo, în timp ce naţionala U19 ajunge automat la Campionatul European, pe care România îl organizează.

ADVERTISEMENT

În acelaşi timp, naţionala României începe drumul spre Campionatul Mondial din 2022, care se va disputa în Qatar. Primele meciuri din preliminarii le va juca în luna martie, când începe şi EURO U21 2021.

Programul naţionalei României în 2021: preliminarii pentru CM din Qatar

România este în urna a 2-a valorică la tragerea la sorţi pentru preliminariile CM 2022. Tricolorii au prins locul în ultimele minute ale meciului cu Irlanda de Nord, profitând de faptul că Rusia a fost umilită de Serbia.

ADVERTISEMENT

Naţionala României îşi va afla adversarii pe 7 decembrie, când va avea loc tragerea la sorţi pentru preliminariile CM 2022. Primele meciuri le va disputa la finalul lunii martie, când sunt programate primele trei etape.

Când va juca naţionala României în 2021

  • Etapa 1 (preliminarii CM 2022) – 24-25 martie 2021
  • Etapa 2 (preliminarii CM 2022) – 27-28 martie 2021
  • Etapa 3 (preliminarii CM 2022) – 30-31 martie 2021
  • 2 meciuri amicale (date oficiale FIFA) – 31 mai – 8 iunie
  • Etapa 4 (preliminarii CM 2022) – 1-2 septembrie 2021
  • Etapa 5 (preliminarii CM 2022) – 4-5 septembrie 2021
  • Etapa 6 (preliminarii CM 2022) – 7-8 septembrie 2021
  • Etapa 7 (preliminarii CM 2022) – 8-9 octombrie 2021
  • Etapa 8 (preliminarii CM 2022) – 11-12 octombrie 2021
  • Etapa 9 (preliminarii CM 2022) – 11-13 noiembrie 2021
  • Etapa 10 (preliminarii CM 2022) – 14-16 noiembrie 2021
ADVERTISEMENT

Programul naţionalei olimpice a României în 2021: merge la JO de la Tokyo

Selecţionata olimpică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo după ce naţionala U21 a ajuns în semifinalele de la EURO 2019. Competiţia ar fi trebuit să se desfăşoare în vara acestui an, dar a fost amânată pentru 2021 din cauza pandemiei de coronavirus.

Pentru turneul olimpic mai sunt disponibile două bilete, pentru reprezentantele Americii de Nord. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc, la Tokyo, pe 8 aprilie 2021. Echipa olimpică a României va fi formată din fotbalişti născuţi pe sau după 1 ianuarie 1997.

ADVERTISEMENT

Când va juca naţionala olimpică a României la JO de la Tokyo

  • etapa 1 – 22 iulie 2021
  • etapa 2 – 25 iulie 2021
  • etapa 3 – 28 iulie 2021
  • sferturile de finală – 31 iulie 2021
  • semifinalele – 3 august 2021
  • finala mică – 6 august 2021
  • finala mare – 7 august 2021

Programul naţionalei U21 a României în 2021: turneu final în martie

Naţionala U21 a României s-a calificat la al doilea European de tineret consecutiv, însă selecţionata lui Adrian Mutu va participa la un turneu final atipic. Meciurile din faza grupelor se vor juca în perioada 24-31 martie, în timp ce sferturile, semifinalele şi finala sunt programate între 31 mai şi 6 iunie.

Faza grupelor de la EURO U21 2021 se suprapune cu primele meciuri ale naţionalei României în preliminariile pentru CM 2022. Din acest motiv, Adrian Mutu ar putea să aibă anumite probleme cu lotul. Tragerea la sorţi pentru grupele EURO U21 2021 va avea loc pe 10 decembrie. Jucătorii născuţi pe sau după 1 ianuarie 1998 sunt eligibili pentru turneul final din Ungaria şi Slovenia.

În toamnă, naţionala U21 a României ar trebui să înceapă preliminariile pentru EURO 2023, însă UEFA nu a anunţat încă gazda turneului finala. Ţara noastră şi-a depus candidatura pentru organizarea competiţiei şi ar putea să nu mai joace în preliminarii, dacă va fi aleasă drept gazdă.

Când va juca naţionala U21 a României în 2021

  • etapa 1 – 24 sau 25 martie
  • etapa 2 – 27 sau 28 martie
  • etapa 3 – 30 sau 31 martie
  • sferturile de finală – 31 mai
  • semifinalele – 3 iunie
  • finala – 6 iunie

Programul naţionalei U19 a României în 2021: găzduim turneul final al Europeanului

Echipa naţională U19 a României este calificată la Campionatul European U19, fiind gazda competiţiei. Preliminariile se vor disputa în martie 2021, în timp meciurile de baraj sunt programate în mai 2021. La această competiţie sunt eligibili fotbaliştii născuţi pe sau după 1 ianuarie 2022.

UEFA nu a anunţat când va avea loc tragerea la sorţi pentru turneul final, însă, cel mai probabil, va fi programată la finalul lunii mai.

Când va juca naţionala U19 a României în 2021

  • turneul final al EURO U19 2021 se va disputa în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021
  • selecţionata U19 a României ar putea să joace meciuri amicale în lunile martie şi mai

Programul naţionalei U17 a României în 2021: preliminarii pentru EURO

Naţionala U17  a României va fi angrenată în preliminariile pentru EURO U17 2021. Tricolorii se vor lupta cu Slovenia, Italia şi Albania, iar meciurile se vor disputa în ţara noastră, în luna martie. Dacă va ocupa primul loc în Grupa 2, selecţionata de juniori se va califica la turneul final, organizat în Cipru. La competiţie vor participa fotbalişti născuţi pe sau după 1 ianuarie 2004.

Când va juca naţionala U17 a României în 2021

  • România – Slovenia (martie 2021)
  • România – Italia (martie 2021)
  • România – Albania (martie 2021)
  • turneul final al EURO U17 2021 se va disputa în perioada 6-22 mai
ADVERTISEMENT
Tags: