Fotbal intern

Programul optimilor din Cupa României. FCSB şi Dinamo joacă în aceeaşi zi

03.10.2018 | 14:13
Programul optimilor din Cupa Romaniei FCSB si Dinamo joaca in aceeasi zi
ADVERTISEMENT

FRF (Federaţia Română de Fotbal) a anunţat programul complet al optimilor de finală din Cupa României, iar partidele din această fază se vor juca în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, iar FCSB şi Dinamo, cele două rivale din Capitală, se vor duela cu adversarele lor în aceeaşi zi.

Conform site-ului oficial al FRF, marţi (30 octombrie) şi miercuri (31 octombrie) să se joace câte trei meciuri, iar luni, 1 noiembrie, să aibă loc duelurile dintre AFK Csikszereda – Dinamo şi Dunărea Călăraşi – FCSB. Momentan nu se ştie stadionul unde va avea loc meciul formaţiei pregătite de Nicolae Dică, deoarece oficialii nou-promovatei fac tot posibilul să instaleze o nocturnă pe arena din Călăraşi.

ADVERTISEMENT

Iată programul optimilor din Cupa României:

FC Hermannstadt – FC Voluntari, marţi, 30 octombrie, ora 16.30

Turris Oltul Tr. Măgureşe – U Craiova 1948 Club Sportiv, 30 octombrie, ora 19.00

CSM Poli Iaşi – FC Viitorul, 30 octombrie, ora 21.45

CS Mioveni . Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 31 octombrie, ora 16.30

FC Universitatea Cluj – AFC Astra, 31 octombrie, ora 19.00

Gaz Metan Mediaş – CFR 1907, 31 octombrie, ora 21.45

AFK Csikszereda – Dinamo, 1 noiembrie, ora 19.00

Dunărea Călăraşi – FCSB, 1 noiembrie, ora 21.45

Bucuria jucătorilor de la CS U Craiova după ce au câştigat Cupa României în 2017 - 2018
CS U Craiova a sărbătorit câştigarea Cupei României în sezonul 2017 – 2018

Partidele din optimile de finală din Cupa României se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei mai slab cotată. Dacă o echipă nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, atunci meciul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care să îndeplinească condiţiile necesare pentru disputarea meciului.

În optimile de finală ale Cupei României, articolul 30, punctul 11 din ediţia 2018 a ROAF permite trei înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute ale meicurilor. În situaţia în care partidele vor ajunge în prelungiri, atunci este permisă efectuarea a patru înlocuiri, cu condiţia ca al patrulea jucător să intre în reprizele de prelungiri.

ADVERTISEMENT

Iată programul Cupei României:

Optimi – 30 octombrie – 1 noiembrie 2018

Sferturi – 25 februarie – 3 martie 2019

Semnifinale, manşa tur – 1 – 7 aprilie 2019

Semifinale, manşa retur – 22 – 28 aprilie 2019

Finala – 2 iunie 2019

Toate meciurile din optimile de finală ale Cupei României sunt LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro.