News

Programul Rabla pentru electrocasnice continuă. Se anunță un buget de peste 30 de milioane de lei

O nouă finanțare pentru Programul Rabla va fi lansată în decembrie, anunță chiar ministrul mediului.
04.11.2021 | 13:34
Programul Rabla pentru electrocasnice continua Se anunta un buget de peste 30 de milioane de lei
ADVERTISEMENT

Tanczos Barna, actualul ministru interimar al mediului, a informat că va fi din nou lansat Programul Rabla pentru electrocasnice în exact aceleași condiții ca precedentul.

Programul Rabla pentru electrocasnice va continua, anunță ministrul mediului

Programul Rabla pentru electrocasnice va fi reluat și în acest an, printr-o nouă sesiune care va fi lansată în decembrie, a comunicat, joi, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

ADVERTISEMENT

„Din fondul care ne-a rămas, 34 de milioane de lei, vom finanța o nouă sesiune practic în aceleași condiții, de înscriere în program, de creare de conturi pentru persoanele care nu au participat la prima sesiune și de bifare a acelor aparate electrocasnice care sunt de interes pentru cetățeni”, precizat ministrul.

Când va fi lansat Programul Rabla pentru electrocasnice?

„Anul acesta vom lansa programul rabla pentru electrocasnice de sărbători, probabil în ultima săptămână a lunii noiembrie, astfel încât în cursul lunii decembrie voucherele să fie valorificate la magazinele de specialitate”, a spus ministrul Tanczos Barna.

ADVERTISEMENT

Tanczos Barna a ținut să reamintească faptul că în acest an Ministerul Mediului a desfășurat și programele Rabla Clasic și Rabla Plus.

„Pentru aceste priopgrame am pornit cu bugete majorate față de anul trecut și care în decursul anului au fost suplimentate semnificativ. Am ajuns la 640 milioane de lei pentru Rabla Clasic față de 400 milioane anul atrecut și la 600 milioane de lei Rabla Plus față de 200 milioane anul trecut. Sunt mii de cereri care ajung la AFM, care au pus la încercare capacitatea instituției”, a mai comunicat ministrul.

ADVERTISEMENT

Când a avut loc ultimul program rabla pentru electrocasnice?

În data de 14 mai a debutat programul “Rabla pentru electrocasnice” – ediția 2021, cu o săptămână de înscrieri pentru persoanele fizice. De precizat că populația a reclamat că procedura este anevoioasă și că sunt multe formalități birocratice și sunt categorii de electrocasnice care nu se încadrează în program. Programul Rabla pentru electrocasnice a epuizat bugetul pentru prima etapă în mai puțin de 24 de ore de la lansare, cu 75.000 de vouchere care au fost rezervate.

Calendarul Programului Rabla 2021 pentru electrocasnice desfășurat în vară:

Prima etapă a inclus categoriile de mașini de spălat rufe/mașini de spălat vase și frigidere, desfășurat: 21.05.2021, ora 10:00-03.06.2021, ora 23:59. Cea de-a doua etapă a fost a fost destinată televizoarelor, laptopurilor și tabletelor, care s-a desfășurat: 04.06.2021 ora 10:00 – 17.06.2021 ora 23:59. Ultima etapă, a fost pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare, desfășurată între: 18.06.2021 ora 10:00-01.07.2021 ora 23:59.

ADVERTISEMENT

Care este valoarea voucherelor șu ce clasă energetică este acceptată?

Echipamentele cuprinse în programul din acest an și valoarea fiecărui aparat în parte sunt:

400 de lei în cazul mașinilor de spălat rufe, incluzând uscătoare de rufe cu cel puțin noua clasă energetică C;
400 lei pentru mașinile de spălat vase care au cel puțin clasa energetică nouă D;
400 de lei în cazul aparatelor de aer condiționat, inclusiv a aparatelor de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică de răcire de cel puțin A++;
400 lei numai pentru frigidere/refrigeratoare/congelatoare care au cel puțin noua clasă energetică E;
400 de lei pentru televizoarele cu cel puțin noua clasă energetică E;
400 de lei pentru uscătoarele de rufe cu tambur, având cel puțin eficiența energetică A++;
200 de lei pentru aspiratoare care au un consum de energie de mai puțin de 43 kWh/an;
500 lei pentru laptopuri;
300 de lei pentru tablete.

Tanczos Barna, ministrul mediului, a precizat că în Programul “Rabla pentru electrocasnice” au fost înscrise mai mult de 155.000 de persoane.

ADVERTISEMENT