Cristi Manea a fost invitatul lui Robert Niță în ediția de marți, 29 aprilie, la emisiunea „Suflet de Rapidist”. Fundașul a povestit mai multe lucruri interesante din cariera sa, printre care și programul întâlnit la Academia Hagi.
În cadrul „Suflet de Rapidist”, Cristi Manea a povestit că la Academia Hagi avea voie doar în week-end pe laptop, și atunci câte 3 ore. După ani de jucat fotbal, fundașul recunoaște că tot ce s-a întâmplat la acel moment l-a ajutat în carieră. Ba mai mult, soția lui Manea, Irina, a rămas surprinsă de cât de organizat e el.
„A fost foarte strict tot programul de la Academie. Atunci poate eram supărați toți că nu aveam voie să ieșim afară, pe laptop ne lăsa 2 zile pe săptămână, sâmbăta și duminica, de la 4 la 7, dar acum, dacă stau să mă gândesc, îmi dau seama că programul acela ne-a prins foarte bine.
Dacă m-aș uita în urmă, aș face la fel. Acum îl înțeleg pe domnul Hagi și pe toți oamenii de acolo. Acum, că sunt și părinte, îți trimiți copilul acolo și… Eu aveam noroc că eram de acolo. Îți trimiți copilul la hotel și e normal că trebuie să fie un program strict. Nu trebuie să-ți lași copilul foarte liber, pentru că nu știi ce se poate întâmpla și nu ai totul sub control. Acum îi apreciez foarte mult pe oamenii de acolo care au avut grijă de noi. Ne-au făcut un program foarte strict, dar ne-a prins bine.
Ne-a și educat programul, ne-a și disciplinat. Asta îmi spune și soția, că se vede că am avut programul strict. Mereu aveam grijă de hainele noastre, le ordonam. Gestionam singur tot atunci. Trebuia să ne ducem hainele la spălat, trebuia să avem grijă, să le călcăm. Am și învățat atunci să spăl haine.
A rămas surprinsă soția prima dată când am călcat haine. A zis ‘De unde știi să calci așa?’, că era perfect, era la linie tot. Am zis ‘M-am învățat singur, pentru că nu puteam să merg la școală cu cămașa necălcată, că era urât.’ Atunci trebuia să mergem cu cămașa albă, era uniformă. Una o băgam la spălat, iar cealaltă la pregătit. Mulți nu ne permiteam să avem mai multe. Mi-a prins foarte bine și chiar țin să le mulțumesc pe calea aceasta.
Nu știu dacă ajungeam fotbalist dacă nu mergeam la Academie. Așa a fost să fie, eu așa cred, că toate se întâmplă cu un scop. Eu am fost foarte ambițios de când eram mic și m-a ajutat mult lucrul acesta în viață.
Țin minte că au fost aduse selecții la Academie în 2009 și eu eram la Metalul Constanța. Tatăl meu a văzut că erau selecții și a zis ‘Hai să încercăm!’ Avea un număr de telefon de acolo, am mers la probe și antrenorul de la Metalul Constanța spunea ‘Viorele, sunt atâția copii care dau probe, e greu! Tu crezi că îl ia pe Cristi?’ El nu prea voia să mă piardă!
Dacă nu mergeam la Academie, eu mergeam la Farul. Toți jucătorii buni din Constanța erau la Farul, iar eu eram la Metalul, o echipă mai mică. Antrenorul de la Farul mă voia pe mine. Antrenorul s-a dus după la Academie, pentru că Academia a luat toți jucătorii buni de la Farul.
Am mers acolo, am dat probe și se vedea că sunt bine, foarte bine. Normal trebuia să aștepți o săptămână sau două pentru răspuns, însă pe tatăl meu l-au sunat a 2-a zi. Am fost printre primii luați. Am avut probleme atunci, nu mă lăsa clubul să plec. S-a supărat și antrenorul pe noi, pentru că nu voia să mă piardă.
La o lună a ajuns și antrenorul la Academie, iar tata i-a spus ‘Cosmine, hai rezolvă’, pentru că nu mă lăsa patronul de acolo să plec. Trebuia să dea grila de formare, însă am avut noroc că mama mea a păstrat chitanța de când am plătit acolo, că plătisem o singură lună. După o lună mi-a spus atunci că nu mai trebuie să plătesc. Nu știu de unde a găsit mama mea chitanța, a scos parchetul din casă, că nu știa unde a pus-o. Cu chitanța am putut să plec, pentru că altfel nu mă lăsa să plec”, a spus Cristi Manea.