Programul zilei de joi, 15 noiembrie, la Turneul Campionilor 2018. Se dispută ultimele meciuri în Grupa Lleyton Hewitt la Londra

Irina Aldea   
în Tenis
15/11/2018, 10:00
Programul zilei de joi, 15 noiembrie, la Turneul Campionilor 2018. Se dispută ultimele meciuri în Grupa Lleyton Hewitt la Londra GALERIE FOTO
Programul zilei de joi, 15 noiembrie, la Turneul Campionilor 2018. Se dispută ultimele meciuri în Grupa Lleyton Hewitt la Londra

Se decid semifinaliştii la Turneul Campionilor 2018! Care sunt jucătorii care vor evolua în a cincea zi de concurs. Cei opt participanţi de la Londra sunt tot mai aproape de a afla cine se va califica în penultimul act al competiţiei. Dacă Rafael Nadal nu este prezent la Londra, ceilalţi opt jucători sunt gata de a da totul pentru a juca la cel mai înalt nivel la ultimul mare turneu al anului. Novak Djokovic, Roger Federer, Alexander Zverev, Kevin Anderson, Marin Cilic, Dominic Thiem, Kei Nishikori şi John Isner sunt sportivii care fac spectacol în această săptămână la Londra.

Turneul Campionilor a început duminică la Londra, iar surprizele nu au întârziat să apară. Roger Federer a fost învins clar de Kei Nishikori, iar Kevin Anderson pare dezlănţuit la Londra, lucru care face din meciul Federer – Anderson un moment foarte aşteptat în cadrul grupei Lleyton Hewitt. Ultimul mare turneu al sezonului se dispută în perioada 11-18 noiembrie la Arena O2 din Londra. În România, competiția poate fi urmărită în direct la Digi Sport.

Se decid semifinaliştii din Grupele Lleiton Hewitt şi Llodrav/Santoro la Londra 2018

Primul meci al zilei la Londra este unul de dublu. De la ora 14, ora România, Jamie Murray şi Bruno Soares îi vor întâlni pe Nikola Mektic şi Alexander Peya. Mai apoi, nu înainte de ora 16, ora României, Dominic Thiem, care are până acum două înfrângeri, va încerca să obţină prima victorie în grupă cu niponul Kei Nishikori. La întâlnirile directe, japonezul conduce cu 3-o, lucru care-i face misiunea austriacului şi mai grea.

Mai apoi, nu înainte de ora 20, ora României, va avea loc la Londra un alt meci de dublu. Juan Sebastian Cabal şi Robert Farah îi vor întâlni pe Raven Klaasen şi Michael Venus, iar în ultimul meci al zilei, nu înainte de ora 22, ora României, se vor duela Roger Federer şi Kevin Anderson, într-o partidă aşteptată cu sufletul la gură de toţi iubitorii sportului alb.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles