Sporturi

Programul zilei de marţi, 22 ianuarie, la Australian Open 2019! Cum arată tabloul sferturilor de finală la Melbourne

21.01.2019 | 19:30
Programul zilei de marti 22 ianuarie la Australian Open 2019 Cum arata tabloul sferturilor de finala la Melbourne

Programul zilei de marţi, 22 ianuarie, la Australian Open 2019, a fost anunţat de către organizatorii de la Melbourne. Primul turneu de Grand Slam al anului a debutat luni, pe 14 ianuarie, iar a doua zi din a doua săptămână de acţiune la Antipozi este pe cale să înceapă. Cea de-a zecea zi de concurs la Melbourne se anunţă a fi una plină de spectacol. Meciurile de la Melbourne vor putea fi urmărite în România pe canalele Eurosport.

Pe principala arenă a complexului din Melbourne, Rod Laver Arena, vor avea loc meciuri tari. Sesiunea de zi se va deschide cu un meci de dublu al legendelor, cel dintre Goran Ivanisevic/Wayne Ferreira şi Mark Philippoussis/Mansour Bahrami. Mai apoi se vor disputa partidele dintre ibericul Roberto Bautista Agut şi grecul Stefanos Tsitsipas, care a reuşit supriza turneului eliminându-l pe Roger Federer în optimile de finală, şi cel dintre Anastasia Pavlyuichenkova şi Danielle Collins (de la ora 5.30, ora României). În sesiunea de seară vor evolua Petra Kvitova cu australianca Asheligh Barty, iar mai apoi partida dintre Frances Tiafoe şi Rafael Nadal.

Cine sunt românii care vor evolua în cea de-a zecea zi de concurs la Melbourne

Pe a doua cea mai mare arenă din complexul sportiv de la Melbourne, Margaret Court Arena, se vor disputa marţi, 22 ianuarie, doar meciuri de dublu. Principalele favorite din proba de dublu, Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, le vor întâlni pe Shuai Zhang şi Sam Stosur în primul meci de pe MCA.

La seniori în probele de simplu, dublu şi dublu mixt, România nu mai are niciun reprezentant, asta după ce luni, principala favorită de pe tabloul feminin, Simona Halep, a fost eliminată în trei seturi de către Serena Williams, scor 1-6, 6-4, 4-6. În schimb, în proba de masculin la juniori, avem doi reprezentanţi. Este vorba despre Nicholas David Ionel, care va evolua la dublu alături de vietnamezul Phuong Van Nguyen, contra perechii alcătuite din Liam Draxl şi Zane Khan. Filip Jianu va evolua şi el marţi, în proba de dublu alături de ibericul Nicolas Alvarez Varona, contra perechii formate din Jacob Farnley şi Connor Thomson.