News

Progrese uriașe la Autostrada Moldovei. În ce stadiu sunt lucrările și când va fi dată în circulație. Video

S-au făcut pași importanți pe Autostrada Moldovei. Șoferii ar putea circula în curând pe drumul de mare viteză. Unde s-a ajuns cu asfaltarea
28.06.2025 | 16:39
Progrese uriase la Autostrada Moldovei In ce stadiu sunt lucrarile si cand va fi data in circulatie Video
S-au făcut progrese mari pe Autostrada Moldovei. În ce stadiu sunt lucrările. Sursa foto: Captură video
ADVERTISEMENT

Dorinel Umbrărescu a început asfaltarea pe Autostrada A7, pe tronsonul Bacău – Focșani, unul dintre cele mai importante segmente din infrastructura Moldovei. Lotul 2 al acestui tronson a depășit stadiul de 50% execuție, iar finalizarea până la sfârșitul anului 2025 este tot mai reală.

Autostrada Moldovei prinde contur. În ce stadiu sunt lucrările

Lucrările avansează rapid în teren, în special în zona Adjud, unde echipele UMB lucrează intens la asfaltare. De asemenea, s-au făcut progrese uriașe și la pasajul de la Domnești – Târg, o structură de un kilometru care traversează CF500 și DN2, aflată într-un stadiu avansat de execuție.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă zona a fost afectată recent de inundații, echipele constructorului au reluat rapid lucrările la pasajul peste râul Trotuș. Lotul 2 al tronsonului Focșani – Bacău face parte din Autostrada A7, o investiție strategică pentru regiunea Moldovei. Acest drum va conecta estul țării cu rețeaua națională de autostrăzi și va avea un impact major asupra dezvoltării economice regionale.

Autostrada Moldovei va avea o lungime totală de 319 kilometri, de la Ploiești la Pașcani. Construcția este împărțită în mai multe tronsoane, iar până la Bacău finalizarea este prevăzută pentru finalul anului 2025. Întreg traseul ar trebui să fie gata până la jumătatea lui 2026.

ADVERTISEMENT

Când vor circula șoferii pe A7

În continuarea A7, UMB a câștigat și contractele pentru cele două loturi ale Drumului Expres Pașcani – Suceava. Primul lot, de 33 km, a fost atribuit în martie 2025, iar al doilea, de 29 km, în aprilie. Ambele au termen de finalizare de 30 de luni și includ noduri rutiere, viaducte și spații de servicii.

ADVERTISEMENT

Drumul Expres Suceava – Siret, în lungime de 56 km, este încă în etapa studiului de fezabilitate. Potrivit datelor transmise, primii 26 km vor avea profil de autostradă, iar restul de 29 km vor fi construiți ca drum expres. Acest traseu va asigura legătura finală spre frontiera cu Ucraina.

ADVERTISEMENT

„Din cadrul Studiului de Fezabilitate a reieșit faptul că legătura dintre municipiul Suceava și DN2H se va realiza la profil de autostradă (26,4 km), iar legătura dintre DN2H și Frontiera Siret se va realiza la profil de drum expres (29,3), însumând astfel o lungime de 55,7 km”, a transmis CNAIR, pentru Ziare.com