Totul sub atenta supraveghere a unor piloți profesioniști, dar și într-un mediu sigur, unde rata pericolului este zero. La final, unii au plecat cu o cupă, dar și cu gândul că într-o zi vor ajunge să fie aplaudați de mii de spectatori la fiecare derapaj controlat.
Ionuț Deliu este cascador de profesie, însă dintotdeauna și-a dorit să devină pilot de drift. „Am reușit să găsesc timpul și resursele necesare pentru a fi aici și sunt foarte bucuros. E un vis împlinit, acela de a face drift. Știi cum mă simt după ce plec de la drift? Incredibil. Sunt mult mai liniștit în viața de zi cu zi, inclusiv în trafic, nu mai caut să trag de mașină la limită, să alerg după vreunul. Când aș vrea să fac asta, o pot face aici pe circuit”, povestește acesta.
Evenimentul organizat de Rodrift sub sloganul „Deșteaptă-te române! Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele” a strâns pasionați din toate mediile sociale, dar și categorii de vârstă.
„Vrem să îi scoatem de pe stradă, să nu mai existe demonstrații ilegale sau curse de acest gen. Făcând pe șosele acele manevre în trafic își pun în pericol nu doar viața lor, dar și pe a celorlalți din jur. Din păcate, încă avem astfel de accidente și cred că ar trebui să începem să ne implicăm foarte activ în educarea populației”, a spus Răzvan Frățianu, dublu campion național de drift, dar și parte din staful Rodrift în acest proiect.
La etapă s-au putut înscrie atât șoferi care dețineau o mașină cu tracțiune spate, cu ITP și RCA valabile și permis de conducere, cât și cei care aveau deja mașini care să se încadreze în normele de securitate pentru etapele de campionat, aceștia fiind împărțiți în două categorii.
Mai mult, la proiectul finanțat de Secretariatul General al Guvernului prin SDC, aceștia au avut ocazia să participe la cursuri realizate de piloți profesioniști precum Răzvan Frățianu sau Răzvan Stan.
Evenimentul a fost inclus și în calendarul Campionatului Național de Drift, clasa street, fiind ultima etapă a sezonului. Clasat pe locul 2, Adrian Mirea, locul 1 în această clasă, acum visează să participe și clasele Semi Pro și Pro alături de idolii săi.
„Este un sentiment superb să fiu aici și le recomand tuturor să se înscrie. Energia este consumată altfel, nu se compară cu ceea ce este în trafic. Acolo te expui foarte mult, se pot întâmpla lucruri rele. Experiența de aici mă ajută să fiu mult mai calm și în siguranță atunci când sunt pe șosele. Sunt bucuros că am făcut această alegere și acum deja îmi doresc să urmez o carieră în campionat”, a Adrian Mirea.
Proiectul își propune să educe și să sensibilizeze tinerii șoferi cu privire la pericolele conducerii imprudente și la importanța respectării regulilor de circulație. Prin intermediul educației, informării și promovării unei atitudini proactive față de respectarea regulilor de circulație și a siguranței în trafic, evenimentul urmărește reducerea numărul de accidente rutiere și a victimelor în trafic.
“Sloganul Deșteaptă-te, române reprezintă un apel la unitate națională. În același spirit, proiectul își propune să unească tinerii șoferi într-o misiune comună de a promova siguranța rutieră și de a contribui la formarea unei societăți mai responsabile și mai sigure”, afirmă și Denis Manea, vicepreședinte RoDrift.
O parte dintre cei care anul trecut debutau la clasa Street, acum concurează în Campionatul Național de Drift alături de cei mai buni piloți din România. Următoarea etapă a campionatului are loc pe 17-18 august pe traseu montan, pe Transrarău, iar marea finală este programată în Piața Constituției din Capitală, în septembrie, acolo unde sunt așteptați peste 10.000 de spectatori.