Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București a devenit primul spital de stat din România care oferă un spațiu propriu de cazare destinat exclusiv mamelor ale căror copii sunt internați la Terapie Intensivă. Denumit „Casa Mamei”, acest loc special a fost renovat de Primăria Capitalei și amenajat cu sprijinul Fundației Mereu Aproape, într-un proiect sponsorizat exclusiv de EDP Renewables.
Cu o suprafață de 130 de metri pătrați, Casa Mamei este structurată pentru a oferi un confort cât mai apropiat de cel de acasă. Spațiul deține patru dormitoare dotate cu nouă paturi, un living, o bucătărie complet echipată, loc de luat masa, spațiu special pentru spălarea și uscarea hainelor, două băi dotate cu trei dușuri și două toalete, precum și trei încăperi administrative.
Amenajarea interioară a fost realizată cu ajutorul designerului Alexandra Nicula, care a optat pentru nuanțe naturale și un decor cald, menită să inducă sentimentul de acasă. Proiectul Casa Mamei a pornit de la inițiativa medicilor spitalului și își propune să le ofere mamelor un loc în care să se poată odihni și relaxa în momente dificile, cum sunt cele în care copiii lor trec prin tratamente complexe sau intervenții medicale prelungite.
Alessandra Stoicescu, președintele Fundației Mereu Aproape, a subliniat cât este de important acest proiect pentru mamele aflate în situații grele. Acum, femeile pot să rămână aproape de copiii lor, fără să se mai îngrijoreze în privința locului în care se pot odihni.
Inițiativa a fost apreciată și de Arturo Astibia Cimarra, reprezentantul sponsorului EDP Renewables, care speră ca modelul să fie replicat și în alte spitale din România. Șeful Secției de Ortopedie Pediatrică, dr. Costel Vlad, a menționat că ideea a fost inspirată din practica medicală internațională. Medicul a explicat cât de important este ca micuții bolnavi să aibă alături familia atunci când se află în proces de recuperare.
„Atunci când am călătorit prima oară ca medic rezident în Franţa, era anul 2005, într-un spital de copii, am fost frapat de faptul că exista o clădire lângă spital, Maison des parents – Casa Părinţilor. Atunci am înţeles că pacientul pediatric înseamnă de fapt o familie întreagă în jurul copilului”, a explicat dr. Costel Vlad şeful Secţiei de Ortopedie Pediatrică al Spitalului Gomoiu.