Sport

Proiectul uriaș în care s-a implicat David Popovici. Campionul olimpic face echipă cu Raheem Sterling şi Kenneth Omeruo de la CFR Cluj

Sportivi de top precum David Popovici, Raheem Sterling şi Kenneth Omeruo s-au alăturat campaniei internaţionale Adapt2Win. Au cerut acţiune imediată împotriva schimbărilor climatice.
28.10.2025 | 16:22
Proiectul urias in care sa implicat David Popovici Campionul olimpic face echipa cu Raheem Sterling si Kenneth Omeruo de la CFR Cluj
David Popovici, alături de Raheem Sterling și un fotbalist de la CFR Cluj într-o campanie împotriva încălzirii globale
ADVERTISEMENT

Sportivi de top precum David Popovici, Raheem Sterling şi Kenneth Omeruo s-au alăturat campaniei internaţionale Adapt2Win. Au cerut acţiune imediată împotriva schimbărilor climatice. Încălzirea globală provoacă, an de an, daune imense, iar viața oamenilor este pusă în pericol.

Ce este, de fapt, campania Adapt2Win. Ce sportivi de top s-au alăturat

Adapt2Win este o inițiativă globală lansată înaintea summitului climatic COP30. Scopul campaniei este de a atrage atenția asupra adaptării la schimbările climatice, un proces esențial pentru viitorul planetei. Proiectul este susținut de organizații internaționale precum Global Center on Adaptation, Bill & Melinda Gates Foundation și Wellcome Trust.

ADVERTISEMENT

Campania adună sportivi de elită din întreaga lume. Printre aceștia se numără Raheem Sterling, fotbalistul celor de la Chelsea, Kenneth Omeruo de la CFR Cluj, David Popovici, dublul medaliat la Jocurile Olimpice de la Paris, jucătoarea de tenis braziliană Beatriz Haddad Maia sau baschetbalistul DeAndre Jordan. În total, 41 de sportivi din toată lumea iau parte la campanie.

De ce s-a implicat David Popovici. Ce mesaj transmite românul despre încălzirea globală

David Popovici s-a remarcat în ultimii ani nu doar prin medaliile pe care le câștigă la competițiile internaționale, ci și prin mesajele pe care alege să le transmită. Înotătorul român face parte dintr-o generație tânără tot mai atentă la problemele care ne dau de gândit în fiecare zi.

ADVERTISEMENT

Vocea sa poate fi un adevărat semnal de alarmă. David Popovici a ales să vorbească despre încălzirea globală și problemele de mediu alături de zeci de alți sportivi din întreaga lume.

ADVERTISEMENT

Raheem Sterling și Kenneth Omeruo: vocile fotbalului în fața crizei climatice

Kenneth Omeruo, fotbalistul celor de la CFR Cluj, se numără și el printre sportivii care au decis să ia parte la această campanie. El s-a născut în Nigeria, acolo unde secetele și inundațiile afectează milioane de oameni anual. Fundașul a distribuit chiar postarea făcută de Adapt2Win pe contul său de social media. Raheem Sterling, atacantul celor de la Chelsea, a explicat în detaliu de ce a ales să se implice în această inițiativă.

„Pentru mine, acest subiect este unul personal. M-am născut în Jamaica și știu cum schimbările climatice transformă deja viața din întreaga regiune caraibiană — de la uragane tot mai puternice până la riscuri crescute pentru sănătate.

ADVERTISEMENT

Prin activitatea Fundației mele, dedicată prevenirii bolilor transmise de țânțari, am văzut cu ochii mei cât de mult pot conta soluțiile simple, inițiate de comunități. COP30 este momentul în care liderii lumii trebuie să sprijine aceste soluții cu resursele necesare pentru a proteja vieți și a le oferi tinerilor, peste tot în lume, șansa de a prospera”, a explicat Raheem Sterling.

Cum se implică sportul în lupta cu schimbările climatice

Sportul este un domeniu profund afectat de schimbările climatice. Temperaturile ridicate, furtunile sau incendiile au deja impact asupra competițiilor și infrastructurii sportive. Adapt2Win pune accent pe aceste consecințe și cere o reacție colectivă, înainte ca efectele să devină ireversibile.

În ultimii ani, tot mai multe cluburi au investit sume serioase în proiecte verzi, menite să protejeze, într-o oarecare măsură, planeta. Pe site-ul oficial al Adapt2Win au fost postate mai multe videoclipuri care prezintă condițiile în care sportivii sunt nevoiți să se antreneze în țările cele mai afectate de schimbările climatice.

Ce înseamnă pentru România și ce putem face fiecare în parte

Cu siguranță, implicarea lui David Popovici în acest proiect pune România pe harta inițiativelor globale de mediu. Țara noastră are însă încă mult de lucru la acest capitol. Încălzirea globală nu afectează doar regiunile din Africa și America de Sud. Și Europa este în pericol: în sudul țării a început deja un proces de deșertificare.

Puterea exemplului este extrem de importantă, iar mesajul transmis de David Popovici este unul simplu: fiecare dintre noi poate contribui. Românii pot încerca să reducă consumul de energie, să recicleze și să aleagă transportul în comun în detrimentul deplasărilor cu mașina personală.