Sport

Promisiunea lui Răzvan Marin înainte de Turcia – România: ”Ne vom bate până în ultimul minut”. Video

România a intrat în febra meciului de baraj cu Turcia. Jucătorii naționalei se pregătesc intens, iar Răzvan Marin a mărturisit care este cheia pentru o victorie.
24.03.2026 | 17:00
Promisiunea lui Razvan Marin inainte de Turcia  Romania Ne vom bate pana in ultimul minut Video
Mesajul lui Răzvan Marin înaintea barajului Turcia - România. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Mai sunt doar două zile până la partida Turcia – România, din semifinalele barajului pentru Cupa Mondială. Mijlocașul Răzvan Marin, în vârstă de 29 de ani, le-a făcut o promisiune suporterilor naționalei înaintea duelului de la Istanbul.

Răzvan Marin știe cum poate România să învingă Turcia

Jucătorul legitimat la AEK Atena a transmis că ”tricolorii” vor da tot ce au mai bun pentru a învinge Turcia și a ajunge în finala barajului de calificare la turneul final și a dezvăluit cum se poate obține o victorie istorică în întâlnirea programată joi, 26 martie.

ADVERTISEMENT

”Nu știu dacă are sens să mai vorbim despre anumiți jucători ai Turciei. Îi vedem foarte bine la poate cele mai importante meciuri în Champions League. Până la urmă, și noi suntem jucători mai mult tehnici decât fizici. Cu siguranță, trebuie să ne dorim mai mult decât ei de minimum două ori ca să putem să compensăm și să scoatem rezultatul pe care ni-l dorim cu toții.

Am jucat la un turneu final deja cu echipa națională, ar fi ceva extraordinar dacă am reuși să ducem România din nou la un Mondial. Ar fi ceva nemaipomenit! Cel mai important este să avem încredere. O încredere care să vină pur și simplu din interiorul nostru, să credem cu adevărat că ne putem califica. Sunt sigur că toată lumea o să vadă o Românie care se va bate până în ultimul minut. Doar așa vom reuși să mergem la Mondial”, a declarat Răzvan Marin, într-un interviu pentru FRF.TV.

ADVERTISEMENT

De ce nu-l sperie atmosfera pe care o vor face suporterii turci

Aflat în cel mai bun moment al carierei sale, mijlocașul echipei naționale a României a mărturisit că nu îl sperie atmosfera incendiară care se anunță pe stadionul din Istanbul și este de părere că tot acest avantaj al turcilor ar putea să se întoarcă împotriva lor.

ADVERTISEMENT

”Din punct de vedere al cifrelor, probabil după al doilea an la Standard, acesta e cel mai bun sezon al meu. Joc în același sistem cum jucam și la Standard, am libertate să mă duc să atac. Multe pase de gol le-am oferit colegilor din faze fixe. Sunt fericit, mă bucur de fotbal, echipa e super OK, ne batem la campionat. E exact ce-mi doream.

ADVERTISEMENT

Probabil este anul în care sunt cel mai în formă. Și ritmul din Europa mă ajută foarte mult. Vin cu o altă motivație, cu o altă plăcere. De asta probabil la EURO noi ne-am calificat în acel mod pentru că toți aveam același obiectiv și veneam la națională de plăcere.

Mai am puțin și fac 30 de ani, am jucat pe multe stadioane. Mi-aduc aminte în Italia când am jucat pe San Siro, erau 70.000 de oameni. Știu ce înseamnă un stadion plin, care pune presiune pe adversari, dar în același timp poate să fie un dezavantaj pentru echipa gazdă. Important e să mergem în Turcia și să știm ce avem de făcut”, a spus Răzvan Marin.

ADVERTISEMENT

S-a stabilit arbitrul întâlnirii Turcia – România

Meciul Turcia – România, din semifinalele barajului pentru Cupa Mondială, se va disputa joi, 26 martie, de la ora 19:00. Deși inițial a anunțat că nu va merge pe Beșiktaș Park din Istanbul pentru a nu da naștere la discuții în contextul în care se vorbește tot mai mult că va fi viitorul selecționer al naționalei, Gică Hagi s-a răzgândit și-i va susține ”tricolori” de la fața locului.

Partida va fi condusă de o brigadă din Franța, avându-l la centru pe Francois Letexier, cel care a arbitrat și finala EURO 2024. Vestea bună este că ”tricolorii” nu au pierdut niciun joc în care au fost arbitrați de Letexier.