Fotbal intern

Promovarea în Liga 1 se decide la Comisii! Echipa lui Viorel Moldovan, reclamată de „satelitul FCSB”

06.05.2019 | 17:44
Promovarea in Liga 1 se decide la Comisii Echipa lui Viorel Moldovan reclamata de satelitul FCSB

Comisia de Disciplină ar putea să decidă echipele promovate în Liga 1 Betano. Asta după ce Academica Clinceni a făcut o contestație înaintea duelului direct cu Chindia Târgoviște, câștigat de trupa dâmbovițeană cu scorul de 1-0, în etapa a 32-a a Ligii 2. Ilfovenii au acuzat faptul mai mulți jucători ai Chindiei nu ar fi primit parafa medicului specialist în medicină sportivă pe viza medicală.

Comisia de Disciplină ar putea avea un rol important în stabilirea formațiilor care promovează în Liga 1

Comisia de Disciplină a FRF a judecat astăzi cazul și a oferit un prim verdict. FRF a respins contestația făcută de Academica Clinceni, fiind considerată ca „neîntemeiată”. Cu toate acestea, ilfovenii au dreptul să facă apel. Dacă vor recurge la acest gest, litigiul va trebui rezolvat până la 1 iunie, înainte de barajul pentru promovare, anunță Digisport.

În acest moment, Academica Clinceni este pe primul loc în Liga 2, cu 76 de puncte. Trupa antrenată de Viorel Moldovan este pe locul 2, cu 70 de puncte și un meci mai puțin disputat, în timp ce Universitatea Cluj completează podiumul cu 69 de puncte. Dacă va pierde însă la masa verde meciul cu Clinceniul, Chindia ar coborî pe locul 3, sub cei de la U Cluj.

Academica Clinceni e foarte aproape de promovarea în Liga 1. Comisia de Disciplină, decizie dificilă
Academica Clinceni e foarte aproape de promovarea în Liga 1. Comisia de Disciplină va lua decizia *foto: hepta.ro

Cine este Academica Clinceni, liderul surpriză al Ligii 2

Academica Clinceni este liderul surpriză al Ligii 2. Ilfovenii domină o competiție în care echipe cu tradiții, precum Universitatea Cluj sau Petrolul Ploiești aveau pretenția la promovare în prima divizie. Formația antrenată de Ilie Poenaru este numită printre microbiști „satelitul FCSB”. Asta după ce a împrumutat 9 jucători de la formația roș-albastră. De asemenea, porecla a fost „alimentată” și de zvonurile potrivit cărora echipa ar fi sponsorizată de către patronul FCSB, Gigi Becali.