Sport

Promovarea Stelei în SuperLiga, din nou în aer! Ministrul Radu Miruță: „Actualul guvern nu mai poate lua decizia!”

Steaua București continuă lupta pentru obținerea dreptului de a promova în sfârșit în SuperLiga. Radu Miruță, ministrului Apărării Naționale, a oferit ultimele detalii despre planul intrat în impas.
05.07.2026 | 00:23
Promovarea Stelei in SuperLiga din nou in aer Ministrul Radu Miruta Actualul guvern nu mai poate lua decizia
Ce se întâmplă cu promovarea Stelei. Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Steaua este blocată în Liga 2 din cauza formei de organizare de câteva sezoane bune, chiar dacă au existat stagiuni în care a ocupat loc de promovare. „Militarii” fac tot posibilul să primească în cele din urmă dreptul de a promova în SuperLiga. Radu Miruță, ministrului Apărării Naționale, a explicat recent în ce stadiu se află planul și ce împiedică acum buna desfășurare a acestuia.

Planul promovării Stelei în Superliga, pus pe pauză de contextul politic

Steaua a încheiat sezonul din Liga 2 cu o înfrângere pe Ghencea în fața lui FC Voluntari, scor 2-4. „Militarii” au bifat încă o stagiune în care s-au aflat în play-off-ul eșalonului secund, dar fără drept de a promova în SuperLiga. Deși Radu Miruță le promitea fostelor legende ale Stelei, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la câștigarea Cupa Campionilor Europeni, că va facilita demersurile birocratice pentru ca CSA Steaua București să poată promova în SuperLiga, ministrul Apărării Naționale a venit acum cu un alt discurs.

ADVERTISEMENT

„Nimeni nu poate întoarce (n.r. drumul Stelei spre Liga 1), doar că a fost o moțiune de cenzură PSD-AUR în Parlament, iar actualul Guvern nu mai poate lua unele decizii, printre care și cele de care are nevoie Steaua. Cel mai devreme când un Guvern va avea drepturi depline să decidă. A picat Guvernul, deciziile necesare nu pot fi luate legal. Apoi, când un privat va vrea să se asocieze”, a scris Radu Miruță pe Facebook.

Mai exact, demiterea în luna mai a Guvernului condus de Ilie Bolojan printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD și AUR împiedică din punct de vedere administrativ și legislativ rezolvarea imediată a situației clubului din Ghencea. Actualul Guvern are puteri limitate și nu mai poate lua deciziile și hotărârile necesare de care Steaua are nevoie pentru a schimba forma de organizare și a primi în cele din urmă dreptul legal de a juca în prima ligă.

ADVERTISEMENT

Care sunt scenariile prin care Steaua poate promova, de fapt

Steaua, instituție de drept public în subordinea Ministerului Apărării, nu poate evolua în SuperLiga. Legea și regulamentele actuale nu permit cluburilor publice să joace pe prima scenă a fotbalului românesc. Există însă două variante care pot schimba situația clubului din Liga 2.

ADVERTISEMENT

Prima este cea a schimbării Legii Sportului, care s-a lovit până acum de mai multe reacții vehemente și obstacole. Cea de-a doua este schimbarea formei de organizare a clubului, Steaua putând opta între privatizare sau asocierea cu o altă entitate.

ADVERTISEMENT
Tags:
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie