Cătălin Cîrjan, actualul căpitan al lui Dinamo, încă are sentimente față de Arsenal, clubul unde s-a format în străinătate. Talentatul mijlocaș român a vorbit despre parcursul „tunarilor” în Champions League. Vezi ce verdict a dat în cazul semifinalei contra spaniolilor de la Atletico Madrid, dar și ce finală își dorește să vadă în marea și prestigioasa competiție oferită de UEFA.
Arsenal a devenit în ultimii ani una dintre echipele cu pretenții, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. „Tunarii” au ajuns în semifinala Champions League, însă nu vor să fie eliminați așa cum au fost în semifinala FA Cup. În calea londonezilor a ieșit un adversar dificil, Atletico Madrid, care a avut un parcurs încântător în competiție până în acest punct. Cătălin Cîrjan crede totuși că echipa lui Mikel Arteta va reuși să treacă de madrileni și vede o posibilă finală între Arsenal și Bayern Munchen, echipa care înfruntă PSG în cealaltă semifinală.
„Sincer, cred că Arsenal va trece de Atletico. O văd pe Arsenal în finală. Au mers foarte bine în Champions League, au fost neînvinși în grupă. PSG – Bayern e un meci foarte greu, niciuna dintre ele nu îmi este favorită. Mi-aș fi dorit să văd Barcelona în finală, dar cred că Arsenal va juca finala cu Bayern Munchen!”, a spus Cătălin Cîrjan la FANATIK Dinamo.
Arsenal a condus clasamentul din Premier League în marea majoritate a acestui sezon, dar cele mai recente rezultate, coroborate cu victoriile rivalei Manchester City, i-a făcut pe „tunari” să tremure pe acest final de sezon. Astfel, din „favorită”, echipa lui Arteta nu mai este atât de sigură că va pune mâna în sfârșit pe primul titlu din ultimii 22 de ani.
Echipa lui Pep Guardiola are un program mai ușor pe final de sezon. „Cetățenii” sunt calificați și în finala FA Cup. Iată cum arată următoarele meciuri pentru Manchester City:
Programul echipei lui Mikel Arteta este unul mai dificil, mai ales ținând cont de faptul că „tunarii” întâlnesc Atletico Madrid în „dublă” manșă în semifinalele Champions League: