Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Pronosticul lui Dumitru Dragomir pentru FCSB – Rapid. Pe cine mizează ”Oracolul din Bălcești”: ”Să vedem dacă au sânge în instalație”

Dumitru Dragomir a oferit la FANATIK SUPERLIGA un verdict înaintea derby-ului FCSB - Rapid de pe Arena Națională. Pe cine mizează ”Oracolul”
27.10.2024 | 16:46
Pronosticul lui Dumitru Dragomir pentru FCSB  Rapid Pe cine mizeaza Oracolul din Balcesti Sa vedem daca au sange in instalatie
Pronosticul lui Dumitru Dragomir pentru FCSB - Rapid / FOTO: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir a prefațat în exclusivitate pentru FANATIK derby-ul dintre FCSB și Rapid. Dragomir i-a ironizat pe roș-albaștri, despre care a zis că au arătat la fel de rău cu Rangers ca giuleștenii în urmă cu o lună.

Pronosticul lui Dumitru Dragomir înainte de FCSB – Rapid

”Oracolul din Bălcești” a avertizat că Rapid nu va defila în campionat de acum încolo, chiar dacă a învins-o pe Farul cu 5-0. Totuși, Dragomir crede că trupa lui Marius Șumudică poate să o învingă pe FCSB.

ADVERTISEMENT

Fostul președinte al LPF a ținut să precizeze că Marius Șumudică a reușit să schimbe fața echipei prin cele mai recente transferuri. Dragomir a explicat că alb-vișiniii au adus jucători care aleargă și pasează în față.

”(n.r.- FCSB) A arătat cu Rangers cum a arătat Rapidul în urmă cu o lună. Sunt curios ce echipă va face să bată Rapidul. Să nu credeți că dacă Rapidul a bătut cu 5-0 acum o să îi spargă pe toți adversarii.

ADVERTISEMENT

Dar s-ar putea să câștige meciul cu Steaua, pentru că pot fugi. Au luat jucători care mai și pasează în față și jucători care aleargă. Îl au ca fundaș dreapta pe Onea, care este unul dintre cei mai buni din România și centrează bine.

ADVERTISEMENT

Șumudică a schimbat mijlocul terenului și a schimbat față echipei. Acum să vedem dacă au sânge în instalație în meciul cu Steaua. Dacă au moral de competiție înaltă, de competiție mare”, a declarat Dumitru Dragomir la FANATIK SUPERLIGA.

FCSB – Rapid, duelul de foc din etapa a 14-a a Superligii

FCSB – Rapid se joacă duminică, pe 27 octombrie, de la ora 21:00. Roș-albaștrii se află înaintea rundei a 14-a pe locul cinci în Superligă cu 19 puncte. Alb-vișiniii se poziționează pe zece cu 16 puncte.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă a legat trei victorii consecutive în campionat, trupa pregătită de Elias Charalambous vine după umilința administrată de Rangers (0-4). De cealaltă parte, elevii lui Marius Șumudică au un moral excelent după ce au zdrobit Farul (5-0).

Deși FCSB a fost favorită în ultimii ani contra Rapidului, bilanțul ultimelor zece confruntări directe este unul șocant. Giuleștenii și-au învins rivalii de șapte ori, o partidă s-a terminat la egalitate, iar campioana en-titre a avut câștig de cauză în doar două rânduri.

Verdictul lui Dumitru Dragomir pentru FCSB - Rapid