Fostul mare portar italian care în România a antrenat FC Național, FCSB și Dinamo, a fost demis la începutul lunii mai de la formația Emirates Club, care apoi a retrogradat din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite.
După aproximativ 5 luni de stat pe margine, Walter Zenga a primit o propunere de a se reîntoarce în fotbal. Tehnicianul în vârstă de 64 de ani este curtat intens de un club din liga a patra din Italia.
Conform site-ului deținut de jurnalistul Gianluca Di Marzio, fostul mare internațional italian are pe masă o ofertă din partea celor de la Siracusa. Dar nu una pentru postul de antrenor, ci una în cadrul departamentului de management.
Mai exact, Alessandro Ricci, ambițiosul președinte al grupării siciliene, încearcă să-l convingă pe Zenga să se alăture proiectului, acest urmând să fie ambasador al clubului care și-a stabilit ca obiectiv promovarea în Serie C.
Oferta pentru fostul mare portar se referă mai exact la dezvoltarea numelui celor de la Siracusa în străinătate, însă el ar urma să-i ajute pe directorul sportiv Davide Mignemi și pe directorul general Alessandro Guglielmino să dea un nou impuls acestui proiect.
Walter Zenga a fost prezent la Siracusa în urmă cu câteva săptămâni, atunci când orașul a găzduit programul ”Calciomercato – L’Originale”. Tehnicianul a fost văzut apoi în mai multe rânduri alături de președintelui Ricci.
Siracusa a creat anul acesta o echipă de top cu scopul de a promova în Serie C. Printre cele mai organizate cluburi din Serie D, sicilienii au început tare sezonul și au 6 puncte după primele 3 etape, fiind pe locul 2 în Grupa I.
Acesta este motivul pentru care președintele Ricci încearcă să-l aducă pe Walter Zenga. Negocierile sunt în plină desfășurare și sunt așteptate noi contacte între părți în următoarele ore, dar sicilienii sunt încrezători că se va ajunge la un acord.
Pe lângă FC Național, FCSB și Dinamo, Zenga a mai antrenat pe New England Revolution, Brera, Steaua Roșie Belgrad, Gaziantepspor, Al Ain, Catania, Palermo, Al Nassr, Al Nasr, Al Jazira, Sampdoria, Al Shaab, Wolverhampton Wanderers, Crotone, Venezia, Cagliari și Emirates Club.