FCSB se află într-o perioadă plină de meciuri tari, din 3 în 3 zile. Ultimele rezultate ale echipei l-au determinat pe Gigi Becali să aducă noi întăriri la echipa sa. Adrian Mutu a numit jucătorii din campionatul intern care s-ar potrivi la campioana României.
După un rezultat de egalitate obținut chinuit în Bănie cu Universitatea Craiova (1-1), Gigi Becali a spus că vrea să aducă încă 2 sau chiar 3 jucători în perioada de transferuri din iarnă. Latifundiarul din Pipera își dorește ca echipa sa să funcționeze fără nici cea mai mică greșeală.
În direct la podcastul „DON MUTU”, Adrian Mutu a numit jucătorii din campionatul României care s-ar putea potrivit în echipa campioanei României. Propunerile sale sunt cel puțin interesante, numind jucători de la Farul Constanța și Universitatea Craiova.
„Sunt mijlocași buni în România. Screciu, Oshima… la Petrolul sunt iar doi mijlocași centrali foarte buni. Pe postul de atacant… nu cred că vine Louis Munteanu. Pentru campionatul din România, cred că FCSB îi are pe cei mai buni, e acoperită.
Pentru cupele europene, îi trebuie un atacant de alt nivel, care nu se găsește în România. În afară de Louis Munteanu, CFR Cluj îl mai are pe Micahel și Postolachi… Craiova pe Lukic și Koljic…
Rapid pe Boupendza, nu îl vor da. La ceilalți nu vor pleca, CFR nu îl dă pe Micahel. Alibec e singurul, dar nu cred că pleacă… ar juca 4-4-2 cu Bîrligea. Alibec și Oshima ar fi de FCSB”, a spus Adrian Mutu la podcastul „DON MUTU”.
FCSB dispune în acest sezon de un lot numeros. Totuși, pentru a face față cu brio competițiilor în care este angrenată (Europa League, campionat și Cupă), echipa bucureșteană ar mai avea nevoie, în opinia lui Gigi Becali, de întăriri.
“Mai aduc cu siguranță 2-3 jucători la iarnă. Până nu se face echipa asta așa cum vreau eu să joace, să stau în pat la televizor, relaxat acasă și să mă uit ca la teatru, nu mă voi lăsa.
Vreau să fie teatru, piesă de teatru. Așa vreau să joace jucătorii mei. Să joace ca cei mai mari actori ai României. Nu mă las până nu fac asta”, a spus Gigi Becali în cea mai recentă ediție de „FANATIK SUPERLIGA”.