News

LIVE BLOG Protest 10 august – Piața Victoriei. Manifestaţia, fără incidente majore. Ce spune Jandarmeria – Update VIDEO

10.08.2019 | 18:08
LIVE BLOG Protest 10 august - Piața Victoriei. Ce a anunțat Jandarmeria. Manifestanții au început să vină în piață - Update VIDEO

Ziua de „10 august” are șansa să devină o zi memorabilă pentru istoria postdecembristă a României. Anul trecut în această zi românii din diaspora, alături de bucureșteni și de români din alte colțuri ale țării, au decis să participe într-un protest la adresa clasei politice actuale, în special la adresa guvernării și a partidului aflat la putere. Ceea ce părea a fi un protest pașnic, în ciuda provocărilor jandarmeriei, s-a terminat cu o intervenție în forță a autorităților de ordine publică după ora 23:00. Mai multe persoane au fost cercetate în dosarul 10 august, dar cu toate acestea nu a fost nimeni trimis în judecată. Acum românii din diaspora au anunțat că vor umple din nou Piața Victoriei, într-un nou protest care de această dată se speră să fie fără violențe.

LIVE. Mii de persoane la protestul din Piața Victoriei. Incident petrecut în urmă cu puțin timp cu un echipaj de Poliție. LIVE – https://bit.ly/2YPBwQD

Gepostet von StirileProTV am Samstag, 10. August 2019

LIVE BLOG Protest 10 august – Piața Victoriei. Ce a anunțat Jandarmeria. Manifestanții au început să vină în piață – https://fntk.ro/zm3ct

Gepostet von Fanatik.ro am Samstag, 10. August 2019

Update, ora 22.34: Peste 20.000 de oameni au luat parte la manifestaţia din Bucureşti. Proteste similare au avut loc şi în alte municipii din ţară. Nu s-au semnalat incidente majore.

Update, ora 22.17: Jandarmeria a anunţat că patru persoane au fost duse de urgență la secția la poliție, după ce asupra lor s-au găsit cuțite și arme albe. Oamenii au început să plece din piaţă.

Update, ora 21.25: Protestatarii au ajuns până pe trotuarul din faţa Guvernului, forţând cordonul de jandarmi. Nu s-au înregistrat violenţe. Sunt între 20-30.000 de oameni în Piaţă, conform estimărilor.

Update, ora 21.00: Sunt circa 20.000 de oameni în Piaţă la acest moment. Oamenii au aprins luminile telefoanelor. Până acum, manifestaţia s-a desfăşurat fără mari incidente.

Update, ora 20.08: Se estimează că în aceste momente sunt in jur de 10.000 de oameni în piață. Politia Locala împarte sticle cu apă manifestantilor.

Update, ora 19.45: Sunt câteva mii de oameni în Piața Victoriei în aceste momente. Mihai Neamțu, liderul partidului Alternativa Dreaptă, a fost protagonistul uni incident neplăcut. Acesta a fost huiduit de protestatari deoarece a încercat să profite de eveniment pentru a strânge semnături pentru candidatura la prezidențiale.

Update, ora 19.25: Un mic conflict a izbucnit în rândul protestatarilor, unii dintre ei dorind ca scena amplasată să se închidă. În cele din urmă, spiritele s-au calmat.

Update, ora 19.00: Pe scena amplasată în mijlocul protestatarilor a urcat un așa-zis profesor din SUA, care a făcut campanie pentru Ramona Ioana Bruynseels, candidatul la prezidențiale susținut de partidul Dan Voiculescu. Acesta a fost dat imediat jos de pe scenă, organizatorii anunțând cu câteva zile înainte de miting că acesta va fi apolitic.

Update, ora 18.52: În Piața Victoriei a fost amplasat un altar improvizat în memoria victimelor din Caracal, a celor din Colectiv și a lui Ilie Gâzea, protestatarul care a murit după evenimentele din 10 august 2018.

Update, ora 18.40: Căldura mare pare să afecteze numărul de protestatari. Sunt câteva mii de oameni în Piață, în aceste momente, iar mulți dintre ei caută să stea la umbră.

Update, ora 18.29: Manifestanților din Piață li s-au împărțit pliante în care li se spune cum să se comporte la protest și ce reguli ar trebui urmate pentru ca evenimentul să se desfășoare pașnic.

Update, ora 18.08: Jandarmii au percheziționat un bărbat și au găsit un cuțit asupra lui. Acesta a fost dus la audieri. De asemenea, mai multe persoane au avut de nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău din cauza soarelui puternic și a căldurii. Oamenii continuă să vină în Piață.

Update, ora 17.42: Peste 1.000 de oameni sunt în acest moment la protest. Manifestanții scandează lozinci înpotriva PSD. Totodată, în paralel, are loc și un protest la sediul MAI, din cauza modului în care a fost gestionat cazul Caracal.

Update, ora 16.54: Imagini LIVE din Piața Victoriei. Organizatorii au anunțat că în jur de 250.000 de oameni sunt așteptați în Piață, însă până în jurul orelor 17.00, erau doar câteva sute de oameni în fața Guvernului.


Update, ora 16.40 Floricica Dansatoarea, la protestul din 10 august: „E numai mafie! Ceaușescu a fost singurul conducător!” Video


Update, ora 16.00: Cine este Tommy Tomescu, organizatorul oficial al protestului din 10 august


Update, ora 15.39: Dacian Cioloș a anunțat că va veni în Piața Victoriei:

“Voi merge, diseară, în Piața Victoriei, pentru că momentul 10 august de anul trecut a contribuit masiv la momentul 26 mai de anul acesta, pentru că România e numai una, indiferent unde trăiesc cetățenii ei – în țară sau în străinătate, și mai ales pentru că, atunci când conducta normalității e înfundată de mizerie, ea trebuie desfundată sub presiune.

Trebuie să reînnoim mesajele de acum un an. Statul român tot nu s-a făcut bine. Până vom avea ocazia de a-i trimite pe cei care ne-au adus în această situație în afara istoriei, avem astăzi datoria civică de a spune că vrem o țară a normalității, o țară pentru toți cetățenii ei, în care să ne simțim cu toții acasă.

O doamnă mi-a spus, astăzi, că fiul ei a votat pe 26 mai pentru prima oară. Și a votat cu noi, cu Alianța USR PLUS. A făcut această alegere pentru a nu fi nevoit să plece din țară, pentru că-și dorește un trai decent în România și crede că noi putem aduce această schimbare în bine. Pentru astfel de oameni, pentru gândurile și speranțele lor, mă voi alătura celor prezenți, în această seară, în Piața Victoriei”, a scris Cioloș, pe contul de Facebook.


Update, ora 14.57: Jandarmeria a făcut noi precizări în legătură cu protestul de azi:

“Au fost instalate dispozitive de protecție care să delimiteze spațiul în care se va desfășura adunarea publică. Aceste spații de protecție au rolul de a limita pe cât posibil ca celelalte activități rutiere care se desfășoară în acest nod foarte important din capitală să decurgă în mod firesc (…) În mod gradual vor intra și efective de jandarmi, acele patrule de dialog. În punctele principale de acces în Piața Victoriei vor fi instalate și niște filtre cu rolul de a monitoriza persoanele care intră, care au asupra lor bagaje voluminoase, care au anumită recuzită deosebită.

Rolul acestor filtre, vreau să fiu bine înțeles de la început, este de a preveni pătrunderea cu obiecte periculoase, cu obiecte care pot pune în pericol siguranța cetățenilor. Colegii mei vor fi atenți îndeosebi la persoane care au asupra lor bagaje mari. Nu este o interdicție ca aceste persoane să vină cu bagaje, însă este o recomandare de a nu face acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.


Update, ora 12:30 Scandal în Piața Victoriei între organizatori și protestatarii #rezist. De la ce a pornit totul


Update, ora 12.15: Jandarmeria Română a dat primele declarații despre protestul anunțat astăzi în Piața Victoriei. „Un prim pas a fost făcut de cei care au organizat protestul, pentru că au obținut toate autorizațiile necesare. Deci vorbim de manifestații care se desfășoară într-un cadru legal și la care avem obligația să asigurăm din punct de vedere legal toate condițiile ca să se desfășoare așa cum trebuie. Organizatorul, participanții vor avea o relație directă și elementele de dialog, niște patrule speciale și ne dorim ca acest dialog să fie unul deschis, transparent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.


Update, ora 12.00: Președintele Klaus Iohannis a fost prezent azi în Piața Universității, unde a strâns, alături de echipa PNL, semnături pentru candidatura sa la prezidențiale. Șeful statului a vorbit cu jurnaliștii despre evenimenele din 10 august. Azi e 10 august, acum un an de zile s-a terminat ceva ce a început frumos. Românii au venit să protesteze pașnic, apoi am avut o tragedie. Guvernul PSD și-a atacat cetățenii cu bâte și gaze. Nu îmi doresc să se întâmple așa ceva niciodată. Trebuie ca evenimentele să fie elucidate, trebuie să vedem cine a dat comanda politică. Îmi doresc mult ca astăzi să fie o manifestare frumoasă, pașnică și guvernul să se abțină de la manifestări de forță și să acționeze cu calm”, a spus președintele. Iohannis nu a dorit să spună dacă va fi prezent azi în Piața Victoriei.


Update, ora 11.00 Zeci de mașini au plecat sâmbătă dimineața de la Iași cu destinația București. Aceștia doresc să participe la protestul din Piața Victoriei. Ieșenii vor să dea un semnal de alarmă și cer construcția autostrăzii A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni.

„Am decis să plecăm în grup organizat la Bucureşti la invitaţia Diasporei, am decis să mergem cu mesajul <Moldova vrea autostrăzi> şi <Împreună pentru autostrada A8>. Ştim că nu se vor rezolva prea uşor lucrurile. De 30 de ani noi tot cerem dezvoltarea regiunii Moldova. Un lucru este cert, această ţară e condusă de nişte derbedei. A venit momentul să le spunem că aşa nu se mai poate, că avem nevoie de o schimbare, a sosit momentul să le arătăm că avem nevoie de o schimbare reală astfel încât şi regiunea noastră şi întreaga Românie să treacă la un alt mod de gândire, de politică, să reuşim să dezvoltăm această regiune atât de încercată în ultimii ani”, a declarat un reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8”, Cătălin Urtoi, potrivit Mediafax.


Update, ora 10.30 Brigada Rutieră a Capitalei a decis să restricționeze traficul în felul următor, în vederea unei bune desfășurări a protestului:

–  începând cu ora 14.30, în funcţie de sosirea participanţilor, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, iar circulaţia va fi permisă pe Str. Arh. Ion Mincu;
– începând cu ora 14.30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe o bandă, respectiv două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, iar pe Str. Paris se va circula cu viraj dreapta către Statuia Aviatorilor, fără a fi permis accesul în Piaţa Victoriei, dinspre Str. Berzei şi Bd. Ion Mihalache.
– între orele 17.00 – 22.15, se va restricţiona traficul rutier în Piaţa Victoriei, până la ocuparea perimetrului delimitat de: prelungirea Bd. Aviatorilor, Şos. Kiseleff, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti, Calea Victoriei, intersecţia Bd. Lascăr Catargiu şi Bd. Iancu de Hunedoara.

Va fi păstrată o zonă de protecţie în care traficul rutier şi pietonal va fi restricţionat, după cum urmează:

– pe Str. Paris, segmentul cuprins între Bd. Aviatorilor şi Str. Duliu Zamfirescu;
– pe Str. Duliu Zamfirescu, segmentul cuprins între Str. Paris şi Str. Louis Blanc;
-pe Str. Louis Blanc, segmentul cuprins între Str. Paris şi Bd. Iancu de Hunedoara;
– breteaua Iancu de Hunedoara, de la intrarea în pasaj până la Piaţa Victoriei;
– trotuarul şi banda I de circulaţie de pe Bd. Aviatorilor, sensul de mers dinspre Piaţa Romană către Statuia Aviatorilor, segmentul din faţa Guvernului României.

Poliţiştii recomandă următoarele rute alternative:

– Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Şos. Bucureşti-Ploieşti;
– Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Şos. Bucureşti-Ploieşti.


Protest 10 august în Piața Victoriei. Ce s-a întâmplat anul trecut

Anul trecut peste 100.000 de oameni au ieșit în Piața Victoriei pentru a cere demisia Guvernului Dăncilă, nemulțumiți de modul de guvernarea social-democraților și de deciziile luate în domeniul Justiției precum și de demiterea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Protestul a fost în mare parte unul pașnic, chiar dacă Jandarmeria a dat pe tot parcursul serii cu gaze lacrimogene în oameni. În cele din urmă, la ora 23:11 s-a dat ordinul pentru dispersarea în forță a manifestanților. Au avut nevoie de îngrijiri medicale 452 de oameni, printre care și copii, iar 70 de persoane au fost spitalizate.

Drept urmare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu și au deschis dosar penal cu privire la intervenția în forță a jandarmilor. Până pe 30 august s-au înregistrat 763 de plângeri penale. În dosar, Laurențiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august, secretarul de stat Mihai Chirică, prim adjunctul Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș și inspectorul general al Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, au fost puși sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată și participație improprie la fals intelectual.

Un nou protest în Piața Victoriei pe 10 august *foto: Inquam Photos
Un nou protest în Piața Victoriei pe 10 august *foto: Inquam Photos

Protestul din 10 august 2019 se anunță a fi mult mai pașnic

În acest an manifestanții anunță peste 250.000 de protestatari în Piața Victoriei. De asemenea, și autoritățile par a fi cu gânduri mai pașnice, după intervenția în forță de anul trecut. Astfel, primăria Capitalei a decis să asigure 10.000 de sticle cu apă îmbuteliată şi 4.000 de litri de apă potabilă pentru participanţii la mitingul de sâmbătă. Primăria va amplasa în Piață și 100 de toalete ecologice. Totodată, Jandarmeria Română a făcut apel la manifestări pasnice, a cerut protestatarilor să le respecte indicațiile și să evite conflictele de orice natură. Protestul este autorizat între orele 14:00 și 22:15.