News

Protest al sindicaliştilor din Sănătate. Manifestanții au pregătit un „colind” pentru autorități

Marți, 28 decembrie, are loc un protest al sindicaliştilor din Sănătate, în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului. Manifestanții au pregătit un colind.
28.12.2021 | 10:56
Protest al sindicalistilor din Sanatate Manifestantii au pregatit un colind pentru autoritati
ADVERTISEMENT

Federația „Solidaritatea sanitară” protestează, marţi, 28 decembrie, pentru acordarea drepturilor salariale. Manifestările vor avea loc în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului.

De asemenea, în paralel, vor avea loc proteste de susţinere în spitalele publice din ţară.

Sindicaliștii au transmis că vor „colinda” instituțiile esențiale din România rostindu-le „pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate” şi urându-le înţelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniştilor din sănătate”

ADVERTISEMENT

Protest al sindicaliştilor din Sănătate. Vor avea loc manifestări în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului

„Colindul” va fi susţinut de toate categoriile de lucrători din sănătate, „urăturile” acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din ţară, au precizat sindicaliştii, conform News.ro.

Protestele încep la ora 10:30, cu un miting în Piaţa Victoriei, urmând a fi respectat numărul maxim de participanţi permis de lege. Apoi, de la ora 12:30,  vor avea loc mitinguri la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului.

ADVERTISEMENT

Vor avea loc manifestări de susţinere în spitalele din ţară. Autoritățile vor fi colindate cu „Pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate”

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” este organizaţie reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate, având ca membri peste 25.000 de salariaţi din acest sector.

„Având în vedere faptul că modalitatea în care au fost stabilite interdicţiile actuale vizează restricţionarea dreptului de proteste (spre exemplu, pot fi desfăşurate concerte în aer liber cu 1.000 de persoane, în timp ce un miting de protest nu poate fi desfăşurat cu mai mult de 100 de persoane), guvernanţii utilizând în acest caz măsurile de protecţie împotriva pandemiei ca armă de luptă împotriva dreptului lucrătorilor de a-şi promova interesele, ne vedem nevoiţi să utilizăm alte soluţii legale de acţiune pentru apărarea intereselor lucrătorilor din sănătate.

ADVERTISEMENT

Manifestările desfăşurate în spitale constituie un exemplu în acest sens”,a transmis Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

Ce revendicări au sindicaliștii din Sănătate

Una dintre cerințe este plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toţi lucrătorii din sănătate (inclusiv pentru personalul nemedical-TESA).

ADVERTISEMENT

De asemenea, se mai dorește raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază pentru toate categoriile de salariaţi şi calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază. O altă revendicare este recunoaşterea schimbului de tură ca timp de muncă şi recunoaşterea stagiului de cotizare suplimentar efectuat de profesioniştii din sănătate.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” mai solicită renegocierea părţii privitoare la sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi includerea în cadrul acestuia a tuturor strategiilor de acţiune prevăzute ca anexe la contractul colectiv de muncă la nivel de sector.

ADVERTISEMENT