Protest inedit în Prahova. Un cioban și-a pus vacile să îi blocheze calea Vioricăi Dăncilă!

Eduard Popa   
in Hot News
15/05/2019, 14:36
Protest inedit în Prahova. Un cioban și-a pus vacile să îi blocheze calea Vioricăi Dăncilă!
Protest cu vaci pentru Viorica Dăncilă, în județul Prahova *foto: news.ro

Premierul Viorica Dăncilă are parte de o vizită cu peripeții în județul Prahova. Prim-ministrul a vizitat mai multe obiective din Ploiești, a semnat contractul de operare al stației de sortare a deșeurilor de la Boldești Scăieni și a oferit declarații presei destul de dure la adresa lui Liviu Dragnea și lui Klaus Iohannis. Aventura nu se încheie însă pentru Dăncilă. Un cioban o va întâmpina cu un protest inedit la ieșirea din Ploiești.

Protest cu vaci în Prahova, la adresa Vioricăi Dăncilă

Astfel, ciobanul a decis să își dea drumul la vaci și să îi blocheze calea Vioricăi Dăncilă, care trebuie să verifice alte obiective din județul Prahova, anunță televiziunea România Tv. Ciobanul este nemulțumit de noile taxe care s-au impus pentru pășunat. Astfel, crescătorii de animale sunt obligați să plătească o taxă nouă, de 630 de lei pe hectar! Ciobanul a căutat indulgență din partea primarului, dar nu a primit nicio veste de la el. Așadar, el se află acum în așteptarea premierului, pentru a purta discuții cu privire la această taxă.

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI

De altfel, ciobanul prahovean nu este singurul care a decis să protesteze împotriva noii taxe privind pășunatul. Și crescătorii de animale din Bihor au ieșit în fața consiliilor locale pentru a manifesta contra noii taxe, anunță agrointel.ro.

Viorica Dăncilă, vizită de pomină în județul Prahova *foto: observatorulph.ro

Dăncilă a confirmat la Ploiești ruptura de Liviu Dragnea

Premierul a fost însoțit la Ploiești de mai mulți miniștri, printre care se numără Sorina Pintea, Eugen Orlando Teodorovici, Radu Oprea și Nicolae Bădălau. Dăncilă a ținut să îl acuze pe președintele Iohannis de lipsă de comunicare pe tema numirilor din Guvern: „Am sunat la Administrația Prezidențială și mi s-a spus că domnul președinte este la Bruxelles, luni, apoi am văzut că ieri și-a lansat cartea la Ploiești, pe scările vopsite”.

Întrebată dacă va continua să ignore propunerea lui Liviu Dragnea de restructurare a guvernului prin vot în Parlament, premierul a confirmat ruptura de liderul PSD: ”Nu-mi schimb opțiunile”, a declarat premierul, potrivit presei locale.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles