În cursul zilei de marți, 14 ianuarie, la nivel național au loc proteste ale polițiștilor față de măsurile de austeritate prevăzute în Ordonanța ”Trenuleț” adoptată de Guvern la finele anului trecut.
Din cauza măsurilor dure prevăzute în Ordonanța ”Trenuleț”, sute de polițiști din mai multe județe ale țării protestează împotriva reducerilor salariale. La ora 12.00, la Ministerul Finanțelor, polițiștii au organizat primul protest de anul acesta din Capitală.
Sute de cadre din MAI și-au anunțat deja prezența la protestul care va dura două ore. Polițiștii amenință Guvernul că vor recurge și la alte măsuri. Spun că, dacă cererile nu li se vor pune în practică, vor refuza să efectueze ore suplimentare și vor pune lacătul pe secțiile de poliție.
Proteste sunt marți și în alte județe din țară. În Ialomița, mitingurile au început încă de dimineață. ”Poliţiştii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu Poliţişti de Penitenciare din cadrul Penitenciarului Slobozia, azi, în intervalul orar 08:30 – 11:30, protestează în faţa IPJ Ialomița şi apoi se deplasează prin marş către sediul Prefecturii Judeţului Ialomiţa, având ca principală cerinţă plata orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Polițiștilor Sidepol.
Cei de la Sidepol spun că, ”fără o asumare fermă şi de îndată, de catre guvernanţi de a plăti orele lucrate de către poliţişti, aceştia din urmă vor continua cu măsuri de protest din ce în ce mai ample, contrar Dispoziţiilor intimidante date de către conducerea MAI şi IGPR”.
Proteste ample au loc și în Caraș-Severin, Mureș sau Constanța. Cei din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC – din Ministerul Afacerilor Interne anunţă protest la IPJ Caraş-Severin.
În centrul țăii protestează sindicaliştii Europol. ”Poliţiştii din cadrul I.P.J. Mureş protestează împotriva tăierilor salariale! Alături de noi sunt şi poliţiştii de Penitenciare! Rămânem în stradă şi continuăm toate formele de protest până se va renunţa la tăierile salariale”, au precizat reprezentanţii Europol.
Protestele din aceste zile își vor atinge punctul maxime vineri, 17 ianuarie. În Capitală se anunță peste 15.000 de persoane la un miting față de măsurile guvernului.
”Guvernanții, care, sub pretextul austerității, au decis să ne taie salariile. Din nou! Nu e prima oară, am mai trăit asta în 2010. Dar acum, tăierile nu-i afectează și pe șefi, ci doar pe noi, talpa acestui sistem, cei care ținem în spate siguranța țării. Știu ce o să spuneți unii: că ne merităm soarta, că pe pandemie v-am ținut în case, că v-am amendat, că polițiștii apără hoții.
Dar vreau să vă spun doar atât: România este o țară sigură și datorită nouă. Pușcăriile sunt pline pentru că polițiștii și-au făcut treaba!”, a scris un polițist, Dani Cek, pe contul de Facebook al Sindicatului Europol.