News

Proteste masive în Franţa, fermierii distrug fructele din import. O coloană de tractoare se îndreaptă spre Paris

Fermierii francezi provoacă haos în toată ţara, blocând autostrăzile şi luând cu asalt depozitele unor supermarket-uri.
25.01.2024 | 15:02
Proteste masive in Franta fermierii distrug fructele din import O coloana de tractoare se indreapta spre Paris
Fermierii francezi s-au apucat să distrugă produsele alimentare din import Foto: PIERRE-JEAN PLUVY / RADIO FRANCE
ADVERTISEMENT

Fermierii francezi își continuă protestele. De data aceasta au început să distrugă produse agricole de import, livrate cu camioanele din alte țări, iar unele dintre revendicările lor sunt reglementarea concurenței neloiale şi reducerea taxelor.

Viticultorii au luat cu asalt depozitele unui angrosist de vinuri

Potrivit relatărilor de presă, fermierii francezi opresc camioanele venite din străinătate pe autostrada A7, în apropiere de Montelimar, și ard sau distrug marfa transportată de acestea.

ADVERTISEMENT

Pe înregistrările postului de televiziune BFM TV se poate observa cum un camion cu fructe venite din Spania este oprit, iar încărcătura sa este distrusă lângă o autostradă din sudul Franței.

Un alt grup de fermieri a format un convoi de tractoare în cursul zilei de joi, pe drumul principal RN12, de lângă Paris, în timp ce protestatarii amenință că vor veni în masă în capitala Franţei.

ADVERTISEMENT

Între timp, viticultorii au incendiat paleți în curtea unui comerciant de vinuri de lângă Béziers (Hérault) înainte de a forța porțile a două depozite de distribuție pe scară largă, a remarcat un corespondent AFP.

Procesiunea a reunit în jur de 80 de tractoare sau remorci în Villeneuve-les-Béziers, ținând semne precum: „Viticultorii furioşi”, „Acum e pâine, dar va fi plumb”. Manifestanții au intrat mai întâi în incinta comerciantului Castel Vin, aruncând cu noroi în curtea acestuia, apoi au dat foc la paleți, potrivit AFP și prefecturii locale.

ADVERTISEMENT

De asemenea, fermierii au aruncat gunoi de grajd, anvelope și paie la intrările în centrul de achiziții Système U, de lângă Agen, pentru a împiedica intrarea și ieșirea camioanelor. Ajunși acolo cu aproximativ 60 de tractoare au intrat apoi în depozit, pentru a verifica proveniența produselor. Coordonarea Rurală, care controlează Camera de Agricultură Lot-et-Garonne și se află de luni în fruntea mișcării locale de nemulțumire, anunțase și ea ceva mai devreme acțiuni împotriva a două hipermarketuri.

Pe imaginile de televiziune se poate vedea și fațada unui hipermarket acoperită cu nămol, dar și intrarea blocată de cauciucuri. „Cota lăsată fermierului este întotdeauna cea mai mică. Ponderea luată de intermediari și de marile supermarketuri este mult mai mare decât cea a producătorilor, ceea ce este scandalos”, a declarat Aurélie Armand, vicepreședinte al Coordonării Rurale Lot-et-Garonne, în fața centrului de achiziții, situat în Sainte-Colombe-en-Bruilhois, în suburbiile orașului Agen.

ADVERTISEMENT

La Rennes, lungul convoi de fermieri și pescari se învârte prin fața prefecturii într-o plimbare care arată ca o etapă a Turului Franței. Pe marginea drumului, oamenii aplaudă călduros convoiul. Potrivit Coordonării Rurale, cel puțin 115 tractoare alcătuiesc convoiul. Pe mașina din frunte a fost atârnat un manechin agățat, îmbrăcat în salopetă de fermier, iar pe lateral proprietarul a scris cu litere mari: FREXIT.

ADVERTISEMENT
Tags: